Recalcularea pensiilor speciale va afecta doar 15% din totalul celor aproximativ 180.000 beneficiari, prin scăderea în principal a pensiilor mai mari de 3.000 lei, iar pentru ceilalţi pensionari nu vor operate diminuări, deoarece pensia nu depăşeşte valoarea contribuţiei, a afirmat premierul Boc.
El a arătat că în prezent sunt 5,8 milioane de pensionari, dintre care circa 180.000 beneficiază de pensii speciale.
"Pentru aproximativ 85% din cei care au pensii speciale – poliţie, armată, prin excelenţă – nu se afectează cuantumul pensiei pe care îl au. Mă refer aici la pensiile militarilor, de exemplu, până în 30 milioane lei vechi. Pentru 15% care sunt cu pensii speciale şi care nu au la bază principiul contributivităţii, acolo vor scădea pensiile. Pentru cei cu pensii militare care au azi pensii în mână până la cifra de 30 milioane lei vechi nu sunt afectate, iar, gradual, peste 30 milioane lei vechi are loc o diminuare a pensiei, în funcţie de pensia pe care o are în momentul de faţă şi de recunoaşterea de către stat a contribuţiei pe care a făcut-o, în sensul că statul a plătit pentru ei, în decursul timpului, o contribuţie la bugetul asigurărilor sociale", a spus Boc.
Potrivit premierului, scăderi de pensii speciale vor fi operate acolo unde pensia a fost stabilită la 80% din veniturile aferente ultimei luni de activitate în muncă.
"Prin recalculare nu se afectează principiul neretroactivităţii. S-ar afecta acest principiu dacă am impune oameniilor care au pensii speciale să returneze sumele de bani pe care le-au primit în trecut. Nu vor fi obligaţi să returneze ce au primit în trecut, doar că pentru viitor nu vor mai primi aceleaşi sume de bani, ci vor primi ca pensie exact în măsura contribuţiei pe care o au sau au avut-o la bugetul asigurărilor sociale", a adăugat Boc.
El a arătat totodată că pot fi acceptate şi situaţii dincolo de legea sistemului unitar de pensii, pentru recunoaşterea unor merite excepţionale în forma unor rente viagere, de exemplu, altele în afara sistemului de pensii.
"Dacă în sistemul de apărare avem un militar sau militari care în afara graniţelor ţării au performanţe extraordinare, se poate găsi o formulă, punctuală, de recompensare, se poate utiliza un mecanism al pilonului III de pensii, care nu are legătură cu sistemul public", a arătat Boc.
Guvernul a avizat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, urmând ca documentul să fie transmis Parlamentului spre dezbatere prioritară.