Aproape 98% din produsele etnobotanice, vândute în magazinele de profil, prezintă pericol pentru sănătate, fiind vorba de plante cu efect halucinogen, dar şi de plante obişnuite, stropite cu substanţe interzise, a declarat pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu.
"Din păcate, doar 2% dintre aceste produse nu prezintă risc pentru sănătate. Vorbim de plante cu efecte halucinogene, dar şi de plante obişnuite, care nu sunt prelucrate de vânzătorii din aceste magazine, dar care sunt stropite cu tincturi de alcaloizi sau cu soluţii din unele substanţe interzise, cum ar fi, de exemplu, derivat de amfetamină, acid lisercic, dar şi alte produse dăunătoare sănătăţii", a arătat, marţi, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor.
În urma analizei produselor care se comercializează în respectivele magazine, au fost întâlnite o serie de plante precum salvia, valeriana, nuca de kola, amanita muscaria (ciuperca otrăvitoare), datura.
Substanţele conţinute de aceste produse sunt enumerate de firmele care le comercializează spre vânzare sub denumirea comercială cunoscută, cu menţiunea că acestea au originea în diverse zone din America Latină, Africa, Asia, fiind susţinută afirmaţia că produsele conţin substanţe psihotrope.
În urma cercetărilor efectuate în ultima vreme de către specialiştii în domeniu s-au identificat în aceste produse o serie de substanţe interzise cu efecte psihoactive puternice, precum derivaţi de amfetamină, săruri ale acidului lisercic, muscimol, salvinorina, ketamina, clorfenilpiperazina, a mai spus Clara Popescu.
Aceasta a precizat că lista completă a produselor etnobotanice va fi prezentată, miercuri, Guvernului, de ministrul Sănătăţii.
Potrivit estimărilor unor reprezentanţi ai unor lanţuri farmaceutice, în România ar exista 400 de magazine care comercializează produse etnobotanice.
Zilnic sunt vândute în aceste magazine produse de aproximativ 2.000 de lei, ceea ce înseamnă că încasările într-un an de zile, în toate unităţile de acest fel, s-ar putea ridica la 70.000.000 de euro, potrivit acestora.
Guvernul a finalizat proiectul de act normativ privind interzicerea plantelor etnobotanice şi va discuta documentul în şedinţa de miercuri, urmând să stabilească ce decizie va lua, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege similar, potrivit premierului Emil Boc.
Premierul a cerut, vineri, ministrului Sănătăţii să finalizeze în regim de urgenţă un act normativ privind interzicerea consumului de plante halucinogene,
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, spunea atunci că documentul va fi gata până miercuri, la redactarea lui lucrând, încă din ianuarie, experţi din mai multe instituţii.