Actorul Florin Călinescu va fi exclus din PNL, a anunţat, miercuri, liderul organizaţiei Piteşti a liberalilor, Marius Postelnicescu, precizând că excluderea propriu-zisă va avea loc, luni, în cadrul şedinţei Biroului organizaţiei municipale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform lui Postelnicescu, organizaţia PNL Piteşti a luat în discuţie, miercuri, "comportamentul, ca membru al organizaţiei PNL Piteşti, a lui Florin Călinescu, şi, având în vedere declaraţiile publice pe care acesta le-a făcut împotriva liderilor PNL Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu", dar şi faptul că nu şi-a plătit cotizaţia niciodată din momentul înscrierii în partid (n.r. - octombrie 2008), liberalii piteşteni au propus excluderea acestuia din partid, decizia finală urmând a fi luată luni, în şedinţa Biroului organizaţiei municipale.
"Luni va fi luată decizia, va fi o simplă formalitate. Practic, conform statutului partidului, dacă nu plăteşti cotizaţia timp de şase luni, rişti să fii exclus, iar dânsul nu a plătit din octombrie 2008. Dar nu e numai asta. Nu-mi răspunde la telefon, prin vară îmi răspundea, dar acum nu doreşte să mai stea de vorbă cu noi, iar declaraţiile din ultimul timp la adresa liderilor noştri Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu îl fac incompatibil cu calitatea de membru al partidului. Preşedintele nostru interimar, senatorul Mircea Diaconu, m-a şi întrebat recent ce facem într-o asemenea situaţie, iar astăzi am decis ca punctul nr. 1 pe ordinea de zi la şedinţa de luni a Biroului organizaţiei municipale Piteşti a PNL de luni să fie excluderea din partid a mai multor membri, printre care şi a domnului Florin Călinescu", a declarat preşedintele PNL Piteşti, Marius Postelnicescu.
Marius Postelnicescu, preşedintele PNL Argeş, a declarat că Florin Călinescu este simplu membru şi nu şi-a achitat niciodată obligaţiile financiare faţă de organizaţie, motiv pentru care va fi exlus din organizaţie, conform regulamentului.
Florin Călinescu a candidat, la alegerile parlamentare din 2008, din partea PNL, însă nu a obţinut mandatul de senator al Colegiului 4 Argeş pentru care a candidat.
Candidatura actorulului Florin Călinescu este luată în calcul de Organizaţia PDL Sector 4 pentru colegiul eliberat în urma demisiei Danielei Popa din Parlament, alte nume vehiculate fiind cele ale secretarului general al Camerei, Gheorghe Barbu şi a liderului filialei, Romeo Raicu, au declarat, la sfârşitul lunii ianuarie, surse din PDL.
Potrivit surselor democrat-liberale, pentru colegiul 19 din Capitală, Organizaţia sectorului 4 ia în calcul mai multe variante de candidaturi, în urma unei cercetări sociologice urmând a se stabili cine are cele mai mari şanse pentru postul de deputat.
Astfel, printre numele vehiculate pentru această candidatură se află actorul Florin Călinescu, căruia PDL i-a propus, anul trecut, şi posibilitatea de a candida în colegiul 1 din Sectorul 1, acesta declinând la acel moment oferta democrat-liberalilor.
( 4 feb 2010, 03:25:40