Şapte persoane au fost rănite, dintre care trei grav, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un microbuz înmatriculat în România, duminică, în Ungaria, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă, citat de MTI.
Accidentul s-a produs pe drumul 42, între localităţile Biharkeresztes şi Mezopeterd, când autoturismul a efectuat o depăşire şi a intrat în coliziune cu microbuzul, care venea din sens opus, a afirmat Kornel Katona.
Microbuzul românesc a alunecat pe drumul umed şi apoi a lovit autoturismul care fusese depăşit de prima maşină, a adăugat acesta.
Şoferul care a provocat accidentul a părăsit zona fără măcar să încetinească, a precizat Katona, adăugând că persoanele rănite au fost transportate la spitalul din Berettyoujfalu.