Afganistanul, una dintre ţările cele mai sărace din lume, are în subsolul său resurse petroliere şi minerale estimate la o mie de miliarde de dolari, a declarat duminică preşedintele afgan, Hamid Karzai, citat de AFP.
Ţara ar putea deveni una dintre cele mai bogate din lume dacă este ajutată să exploateze aceste zăcăminte, a adăugat Karzai.
"Am o veste foarte bună pentru afgani. Primele cifre de care dispunem arată că zăcămintele noastre valorează o mie de miliarde de dolari. Nu o mie de milioane, ci o mie de miliarde", a precizat preşedintele.
Această estimare provine dintr-un studiu realizat de Institutul american de geofizică (USGS), care urmează să se încheie în decurs de două luni, a mai spus el.
Afganistanul dispune de zăcăminte de cupru, fier, aur, minereu de fier, precum şi de gaze naturale, petrol şi pietre preţioase şi semipreţioase, care au fost puţin exploatate, deoarece conflictele s-au succedat de 30 de ani.
Peste 100.000 de militari străini, majoritatea americani, sunt mobilizaţi în prezent în această ţară muntoasă afectată de rebeliunea islamiştilor conduşi de talibani. Lor li se vor alătura alţi 40.000 de militari anul acesta.