Sistemul electronic de emitere şi control al rovinietei va intra în funcţiune la 1 august, varianta actuală de distribuţie a rovienietei urmând să rămână valabilă până la sfârşitul acestui an, a anunţat, vineri, premierul Emil Boc.
Introducerea sistemului electronic de emitere şi control al rovinietei a fost decisă prin ordonanţă aprobată, vineri, de Guvern.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a selectat la începutul anului consorţiul Novensys Corporation/UTI Systems pentru a livra sistemul, valoarea contractului fiind de 35,96 milioane de lei, fără TVA.