Vineri este ultima zi de şcoală din semestrul I pentru aproximativ 3,3 milioane de copii şi elevi din învăţământul preuniversitar, care vor intra în vacanţa dintre cele două semestre, în perioada 30 ianuarie- 7 februarie, potrivit structurii anului şcolar.
În vacanţă au loc însă olimpiadele şcolare, faza naţională.
Ministrul Educaţiei atrăgea atenţia, în 19 ianuarie, inspectorilor şcolari, directorilor şi cadrelor didactice că se apropie sfârşitul semestrului I şi că până în 29 ianuarie trebuie să ia toate măsurile pentru terminarea cursurilor în bune condiţii, punând accent pe încheierea situaţiei şcolare "în condiţii optime".
Cursurile semestrului al II-lea se vor desfăşura între 8 februarie şi 11 iunie.
În perioada 3 - 11 aprilie elevii vor fi în vacanţa de primăvară.
Tezele în semestrul al II-lea vor fi susţinute până la data de 14 mai 2010.
Vacanţa de vară va începe în 12 iunie şi se va termina în 12 septembrie.
Elevii din învăţământul preuniversitar au avut mai multe vacanţe în primul semestru. Astfel, conform structurii anului şcolar, elevii din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar au fost în vacanţă în perioada 2 - 9 noiembrie.
În 5 octombrie, copiii au avut liber din cauza grevei bugetarilor. Şi vacanţă de iarnă a început mai devreme cu cinci zile, adică din 14 decembrie, în loc de 19 decembrie aşa cum prevedea structura anului şcolar pentru 209-2010, deoarece cadrele didactice au fost obligate să intre în concediu neplătit, în perioada 14-18 decembrie.
De asemenea, multe şcoli au fost închise câte o săptămână din cauza gripei cu virusul AH1N1
Potrivit Ministerului Educaţiei, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba la cererea conducerii şcolilor, modificări ale structurii anului şcolar. Aprobarea modificării structurii anului şcolar se acordă în condiţiile asigurării numărului de 173 de zile de cursuri, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele de bacalaureat şi de absolvire.