Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Primăria Chişinău, că persoanele care vor solicita redobândirea cetăţeniei române nu vor mai trebui să aibă rezidenţa în România, el precizând totodată că agenţia pentru cetăţenie va permite procesarea a 100-150.000 de dosare pe an.
"Vestea bună este că, în dorinţa de simplificare, dincolo de a crea o agenţie echipată cu suficienţi oameni, cu care într-un an să putem ajunge la 100.000-150.000 de dosare procesate, prin reglementarea care se va introduce vineri nu se va mai solicita nici măcar rezidenţa pe teritoriul României. Va fi suficient să fie cel care solicită cetăţenia rezident în România sau în Republica Moldova, ceea ce este de natură să uşureze lucrul", a declarat şeful statului, care a avut, miercuri după-amiază, în cursul vizitei de două zile la Chişinău, o întrevedere cu primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.
Potrivit reglementărilor anterioare modificării legislative, cel care solicita cetăţenia română trebuia obligatoriu să fie rezident în România.
El a mai spus că agenţia pe care Guvernul o va înfiinţa vineri, prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă în acest sens, va urmări accelerarea procesului redobândire a cetăţeniei române a persoanelor cărora le-a fost luată abuziv sau a urmaşilor acestora.
"Vă asigur că măsurile pe care le ia Guvernul, vineri, de a crea o agenţie - ca să nu mai fie doar o direcţie în Ministerul de Justiţie - vor accelera şi mai mult procesul de răspuns pozitiv la solicitările de acordare a cetăţeniei române pentru cetăţenii care şi-au pierdut abuziv cetăţenia şi pentru familiile acestora", a adăugat şeful statului român.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, la Chişinău, că Guvernul român va emite, vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care va fi înfiinţată o agenţie specială pentru acordarea cetăţeniei române.
"Vineri, Guvernul va emite un act normativ care printr-o ordonanţă de urgenţă va fi decisă crearea unei agenţii speciale pentru acordarea cetăţeniei române pentru cei care şi-au pierdut-o", a declarat Traian Băsescu, după întâlnirea cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
El a mai spus că sediul agenţiei va fi la Bucureşti, dar că va avea şi cinci unităţi teritoriale, la Iaşi, Galaţi, Suceava, Cluj şi Timişoara.
Preşedintele Băsescu a făcut acest anunţ în contextul în care vorbea despre problemele privind întârzierile la acordarea cetăţeniei.
"Legislaţia modificată anul trecut obligă la acordarea cetăţeniei în termen de cinci luni. Foarte mulţi ne reproşează că acordarea vizelor este întârziată. Nu există solicitări de acordare a cetăţeniei care să nu fi fost acordate în termen de cinci luni, dacă dosarele au fost complete şi corecte", a susţinut şeful statului român.
El a precizat că Ministerul Justiţiei şi-a luat angajamentul ca până la 30 iunie să proceseze şi dosarele restante depuse înainte de modificare legii.
"Aş face o atenţionare absolut amicală ca dosarele să respecte integral normele. Aş atrage atenţia să se dea o mai mare atenţie ca dosarele să fie complete. Sper ca viteza de procesare a dosarelor să crească astfel încât niciun cetăţean care solicită cetăţenia română să nu mai simtă umilinţa birocratică", a mai spus Băsescu.
Şeful statului a spus că prin apariţia noii legi privind cetăţenia a crescut semnificativ numărul de cetăţenii acordate. "Dacă până la apariţia noii legi, deci până inclusiv în 2008, România a acordat 2.400 de cetăţenii cetăţenilor moldoveni, în anul 2009 au fost procesate 20.000 de dosare, 14.000 de cetăţeni au primit deja cetăţenia în urma depunerii jurământul;ui iar restul sunt programaţi să vină să depună jurământul. Deci, practic, s-au acordat 20.000 de cetăţenii în anul 2009", a precizat şeful statului.
Băsescu a declarat că speră ca prin înfiinţarea noii agenţii viteza de procesare a dosarelor să crească astfel încât niciun cetăţean al R.Moldova să nu simtă "umilinţa birocratică de a aştepta dincolo de termenul prevăzut de lege".
Partidul Liberal din Republica Moldova i-a îndemnat pe cetăţenii moldoveni care doresc să îşi redobândească cetăţenia română să se adreseze direct Palatului Cotroceni de la Bucureşti, criticând "fariseismul funcţionarilor români".
Vitalia Pavlicenco a declarat că românii basarabeni sunt cei mai discriminaţi. El susţine că un basarabean poate aştepta până la şapte ani pentru redobândirea cetăţeniei, în contextul în care românii care au emigrat din România în Republica Moldova între anii 1970-1989 îşi redobândesc cetăţenia, în prezent, într-un interval de trei-şase luni. "Basarabenii au pierdut cetăţenia română într-un context neimputabil nouă", a subliniat Vitalia Pavlicenco. El a susţinut că peste 500.000 de cereri depuse de basarabeni "stau în garajul secţiei consulare la Chişinău, fără să fie analizate".
"Ştie Traian Băsescu de aceste cazuri? Oare ştie că în instanţele de judecată de la Bucureşti sunt peste 2.000 de dosare pe rol? Basarabia este românească doar în campaniile electorale", a afirmat acesta.
Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat, la RFI România, că cetăţenia română ar fi prima cerinţă adresată Bucureştiului de locuitorii R. Moldova, el susţinând că trebuie modificată legea, întrucât în prezent cetăţenia se poate acorda doar celor cu domiciliul sau reşedinţa în România.
"Cetăţenia română ar fi prima cerinţă a locuitorilor Republicii Moldova şi în sensul acesta trebuie modificată chiar legea cetăţeniei, pentru că astăzi, chiar dacă s-a vorbit despre Agenţia Naţională pentru Cetăţenie, aceasta, conform legislaţiei în vigoare, va permite acordarea cetăţeniei doar acelor solicitanţi care în prezent au domiciliul sau reşedinţa în România, or aceştia sunt în mare parte elevii şi studenţii din Republica Moldova. Cei care solicită cetăţenia română având domiciliul în Republica Moldova sau în altă parte în continuare trebuie să stea la consulat, or marea majoritate sunt aici, nu în România, cei care cer cetăţenia", a declarat Chirtoacă.
El a apreciat că procedurile de acordare a cetăţeniei sunt încă greoaie, susţinând că trebuie simplificat foarte mult mecanismul.
"Agenţia pentru cetăţenie despre care s-a vorbit, cu birouri în judeţele limitrofe, în judeţele de pe graniţă, nu prevede deocamdată legislaţia României posibilitatea ca şi acolo să fie posibil de depus dosarele. Aici trebuie modificat", a explicat Chirtoacă.
Discuţiile privind simplificarea legislaţiei pentru acordarea ceăţeniei române moldovenilor au început în 2006. Odată cu degradarea relaţiei Bucureşti-Chişinău în următorii ani, şi această temă a constituit prilej de atacuri din partea oficialilor moldoveni. În martie 2007, autorităţile moldovene acuză Bucureştiul de "comportament duplicitar" şi "atitudini false" în ceea ce priveşte "inventarea artificială a problemei cetăţeniei române pentru cetăţenii Republicii Moldova" şi a "pretenţiei României de a-şi asuma rolul creării, la Chişinău, a Centrului European Comun pentru Eliberarea Vizelor". Autorităţile de la Chişinău cer chiar intervenţia UE pentru stoparea intenţiilor României. Simplificarea procedurilor de acordare a cetăţeniei pentru cetăţenii R.Moldova de etnie română este făcută de Guvernul român abia în aprilie 2009, în contextul evenimentelor ce au urmat alegerilor legislative din această ţară. Legea în acest sens este promugată de Traian Băsescu, la 11 noiembrie 2009, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din România.