Guvernul intenţionează să modifice din nou legislaţia achiziţiilor publice, pentru a simplifica procedurile de absorbţie a fondurilor comunitare, prin introducerea unor reguli clare de verificare a licitaţiilor, care să elimine suprapunerea de atribuţii între instituţii sesizată până în prezent.
Operarea unor noi modificări în legislaţia achiziţiilor publice a fost discutată, marţi, în şedinţa comitetului interministerial privind atragerea fondurilor comunitare, organizată la Palatul Victoria, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale.
"Există încă întârzieri în atragerea fondurilor europene, cauzate de diferitele mecanisme instituţionale, în sensul în care atribuţiile unor instituţii se suprapun de multe ori pe anumite proceduri", au arătat sursele citate.
Potrivit acestora, o astfel de suprapunere are loc în cazul procedurilor de achiziţii publice, care sunt verificate atât de instituţia autorizată în acest sens, respectiv Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, cât şi de către autorităţile de management pentru programele sectoriale.
Sursele citate au arătat că, în timpul şedinţei, premierul Emil Boc a solicitat să i se prezinte un document care să includă atribuţiile fiecărei instituţii în domeniul fondurilor europene, document care să fie analizat la nivelul Guvernului pentru eliminarea suprapunerilor de competenţe.
Legislaţia achiziţiilor publice a fost modificată de două ori în decursul anului trecut, în consultare cu experţii Comisiei Europene, pentru simplificarea procedurilor de licitaţie.