Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că va candida la preşedinţia PSD dacă Crisitan Diaconescu nu se va decide să cadideze, el precizând că presiunile asupra lui Diaconescu, pentru a-l opri să-şi depună candidatura, sunt foarte mari.
Întrebat dacă are de gând să candideze sau, dimpotrivă, îşi menţine susţinerea pentru Diaconescu, Mitrea a spus: "Nu-mi schimb părerea de la o zi la alta. Dacă Cristian Diaconescu va candida, îl voi susţine pe el, pentru că eu cred că asta ar fi o soluţie bună. Dacă el nu candidează, am să candidez eu, probabil".
Mitrea a precizat, totodată, că Diaconescu nu s-a decis încă asupra candidaturii sale la preşedinţia PSD, el subliniind că de fac presiuni foarte mari pentru a-l împiedica să candideze.
Întrebat dacă a vorbit cu Diaconescu şi dacă acesta i-a transmis dacă va candida sau nu, Mitrea a precizat: "Întrebaţi-l pe el, nu pe mine. Am vorbit cu el, nu s-a decis încă. Am impresia că şi presiunile pe el sunt foarte mari ca să nu candideze".
Mitrea a mai spus că, în situaţia în care va candida la preşedinţia partidului, el şi, probabil, Adrian Năstase vor fi principalii contracandidaţi şi a apreciat că Mircea Geoană nu va avea nicio şansă.
Întrebat pe cine vede ca potenţial sau principal candidat la preşedinţia PSD, Mitrea spus: "Să aşteptăm să se aşeze lucrurile. E greu de spus. Dacă am să candidez eu, mă văd pe mine, normal, că nu mă bag într-o luptă fără să consider că am şanse".
El a mai spus că, probabil, la preşedinţia PSD va candida şi Adrian Năstase şi Mircea Geoană.
Întrebat cine ar mai candida, în afară de el, Mitrea a spus: "Probabil că Adrian Năstase şi Geoană, dar pe Geoană nu îl mai consider important în jocul ăsta".
Mitrea a precizat că nu face "încă" supoziţii pe seama candidaturii sale.
Întrebat dacă, până la urmă, bătălia pentru şefia PSD se va da între el şi Adrian Năstase, Mitrea a precizat: "Staţi o secundă, că nu am spus că voi candida. Să nu facem asemenea supoziţii încă. Eu consider că Mircea Geoană ar fi trebuit să se retragă, nu s-a retras, dar dacă va candida nu are nicio şansă".
Mitrea a mai spus că se aşteaptă să fie atacat, dar că nu îi va creea nicio dificultate acest lucru.
"Probabil că voi fi atacat. Asta este o chestie tipică politicii româneşti. Dar face parte din regula jocului, nu-mi creează nicio dificultate", a spus Mitrea.