Producătorul de bere Heineken România va închide fabrica din Haţeg şi va transfera producţia acesteia la celelalte fabrici ale companiei, din Miercurea Ciuc, Târgu Mureş, Craiova şi Constanţa, măsura ducând la disponibilizarea a aproape 100 de angajaţi.
"Transferarea producţiei de la fabrica din Haţeg către celelalte fabrici a fost o decizie luată în contextul economic actual cu scopul de a optimiza producţia şi de a consolida poziţia Heineken în România, pe termen lung. Din păcate, acest fapt va conduce la pierderea a 98 de locuri de muncă", se arată într-un comunicat al Heineken transmis MEDIAFAX.
Compania menţionează că va oferi persoanelor disponibilizate pachete de compensaţii financiare şi că va deschide în zonă un centru de reorientare profesională, prin care va acorda suport profesional şi asistenţă specializată.
Heineken precizează că decizia privind transferul producţiei a fost luată "după o analiză foarte atentă a tuturor opţiunilor, ţinând cont de interesul întregii companii şi al tuturor angajaţilor săi".
La fabrica de bere din Haţeg s-a produs în principal berea Haţegana, iar berile Bucegi şi Golden Brau au fost produse ocazional. Aceste mărci vor continua să fie produse în cele patru fabrici ale Heineken România.
Compania a renunţat în luna octombrie a anului trecut la producţia de malţ, măsura având ca efect disponibilizarea a 60 de angajaţi. Heineken a anunţat că urmează să achiziţioneze produsul respectiv de la furnizori, decizia vizând creşterea eficienţei şi optimizarea costurilor. Heineken producea malţ în fabricile de la Haţeg, Craiova şi Miercurea-Ciuc.