Guvernul estimează o reducere cu 471,5 milioane lei (114,4 milioane euro) în acest an a cheltuielilor de personal suportate din bugetele locale, prin concedierea celor aproximativ 17.000 de angajaţi din administraţie, economii care ar urma să urce în următorii patru ani la aproape 550 milioane lei.
Diminuarea cheltuielilor de personal este deja prognozată de Guvern în proiectul legii care introduce normativele de personal în administraţia publică.
Reducerea a fost calculată raportat la numărul total de 16.742 angajaţi concediaţi, contribuţia de asigurări sociale şi salariul mediu brut, indicat în creştere de la 1.836 lei (în 2010) la 1.920 lei (în 2011), 2.020 lei (în 2012) şi 2.130 lei (în 2013).
Potrivit documentului, concedierea funcţionarilor din administraţie va conduce şi la o scădere cu 241,3 milioane lei a veniturilor colectate, în principal la bugetul asigurărilor sociale de stat (un minus de 163,5 milioane lei).
Aproximativ 17.000 de angajaţi din administraţia locală ar urma să fie disponibilizaţi în acest an, iar primii concediaţi vor fi persoanele cu vârstă de pensionare şi cele fără copii, potrivit unui proiect de lege care limitează numărul funcţionarilor din primării şi consilii în funcţie de numărul de locuitori.
Partenerii sociali urmează să discute, în aproximativ două săptămâni, prevederile acestui proiect de lege privind diminuarea numărului de angajaţi din primării şi consilii locale, în funcţie de numărul de locuitori, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica.
Liderul sindical a apreciat că nu este vorba neapărat de disponibilizări, ci trebuie analizată situaţia în fiecare localitate în parte.
În document este indicată însă o economie totală de personal, la nivelul aparatului propriu al administraţiei publice locale, de circa 16.742 de persoane la nivelul anului 2009, pe baza datelor obţinute din analiza numărului de posturi ocupate la data de 31 mai 2009.
Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că administraţiile locale ar trebui să decidă asupra numărului de posturi ce trebuie reduse în acest sector, şi nu Guvernul, pentru a evita blocarea funcţionării instituţiilor.