Crescătorii de porci din România nu vor rezista pe piaţă fără subvenţii mai mult de şase luni, a declarat, vineri, după o întâlnire cu ministrul Agriculturii, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Porci din România, Gheorghe Caruz.
"Fără aceste subvenţii nu mai rezistăm deloc. Maxim cinci-şase luni, până vom începe să tăiem animalele", a spus Caruz.
El a adăugat că subvenţia pe cap de porc, de 1,6 milioane lei, care a dispărut de la 1 ianuarie 2010, susţinea în mare măsură sectorul.
"Acum producem carnea de porc cu 4,2 lei pe kilogram şi o vindem cu 5 lei. La toate unităţile de creştere a porcilor din UE preţul de producţie este mai mare decât preţul de cost şi firmele au profit, deci există subvenţii ascunse", a precizat Caruz, care i-a solicitat ministrului Agriculturii soluţii pentru sprijinirea creşterii porcilor.
De asemenea, crescătorii de porci au solicitat sprijin pentru investiţiile în modernizarea fermelor şi pentru înfiinţarea sistemelor de epurare, fără de care fermele nu mai pot funcţiona, potrivit UE, după 2011.
"Dacă nu vom primi acest sprijin, multe unităţi riscă să se închidă", a precizat Caruz.
Şi crescătorii de păsări din România au solicitat, la rândul lor, sprijin pentru investiţii, dar şi o diminuare a fiscalităţii în domeniu.
"Avem nevoie de bani pentru investiţii. De asemenea, considerăm fiscalitatea din sector foarte ridicată şi am solicitat sprijin în organizarea unor discuţii în acest sens la Ministerul Finanţelor şi la Ministerul Comerţului", a spus, după întâlnirea cu ministrul, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Păsări din România, Ilie Van.