Procesul de emitere a poliţelor de asigurare obligatorie a locuinţelor ar putea să înceapă spre finele primului trimestru al acestui an, dacă Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) va încheia contractul de reasigurare, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al PAID, Marius Bulugea.
"Fără reasigurător, fără un contract de reasigurare, PAID nu poate să înceapă să emită poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor. În cursul acestei săpătmâni, PAID va publica anunţul de participare destinat brokerilor de reasigurare. Dacă procesul de negociere nu va întâmpina dificultăţi, contractul de reasigurare ar putea fi semnat până la finele primului trimestru, iar PAID va putea să emită poliţele de asigurare", a afirmat Bulugea.
Legea 260 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost adoptată în noiembrie 2008. La acea vreme, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au anunţat că obligativitatea asigurării locuinţei va deveni efectivă la 1 iulie 2009, termen decalat pentru 1 ianuarie 2010, principalul motiv al întârzierii fiind neconstituirea PAID.
În octombrie 2009, preşedintele Consiliului de Administraţie al PAID, Constantin Toma, a declarat că obligativitatea asigurării locuinţei va deveni efectivă la 1 iulie 2010, termen condiţionat de dezvoltarea unui sistem informatic pentru gestionarea celor aproape 8,5 milioane de contracte aferente fondului locativ naţional.
Conform legislaţiei, proprietarii de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima fiind diferenţiată în funcţie de tipul de locuinţă, între 10 şi 20 de euro. Valoarea asigurată a unei locuinţe nu va depăşi 20.000 de euro, iar nivelul minim se va situa la 10.000 de euro.
Nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 la 500 lei.
Persoanele fizice sau juridice care nu îşi asigură locuinţele aflate în proprietate, în condiţiile Legii 260/2008, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit actului normativ, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor.
Bulugea a afirmat că valoarea primei de reasigurare va depinde de gradul de cuprindere în asigurare al locuinţelor, pe care l-a estimat la 25% în primul an de aplicare a Legii 260/2008, în condiţiile în care fondul locativ naţional numără circa 8,5 milioane de locuinţe.
El a mai spus că, până la finele lunii ianuarie, PAID va încheia procesul de elaborare a caietului de sarcini pentru licitaţia privind achiziţionarea sistemului informatic care va gestiona datele referitoare fondul locativ naţional.
"Valoarea viitorului contract va fi de ordinul milioanelor de euro", a spus şeful PAID.
Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), doar cel mult 15% din fondul locativ naţional beneficiază de protecţie printr-o poliţă de asigurare facultativă.
PAID s-a înfiinţat în septembrie 2009, când 13 asigurători au semnat actele de constituire a Pool-ului, aportul acestora la capitalul social al asigurătorului fiind de 4,545 milioane de euro (19,34 milioane lei).
Cu o participaţie de 15% s-au înscris Astra, Clal România şi Groupama Asigurări. ABC Asigurări, Ardaf, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins (fostă Asitrans), Generali şi Grawe România s-au înregistrat, fiecare, cu o participaţie de 5,5%.
Cei 13 asigurători au avut în 2008 o pondere de 33,7% din segmentul asigurărilor generale, care au însumat 7,07 miliarde de lei.