Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la depunerea jurământului de către membrii noului Cabinet, că regretă lipsa PNL din Guvern şi a menţionat că oricând liberalii vor lua "altă decizie", va fi deschis pentru ca şi PNL să fie în Executiv.
Băsescu a susţinut un discurs după ce miniştrii, premierul şi vicepremierul au depus jurământul de învestitură.
La finalul discursului, Băsescu le-a urat membrilor Guvernului mult succes în mandat. El a ţinut să le spună că acest succes este legat şi de capacitatea de a colabora cu Opoziţia.
"Regret lipsa PNL din acest Cabinet. Oricând vor lua o altă decizie, voi fi deschis pentru ca şi PNL să fie în Guvern", a spus Băsescu.
El a mai precizat că membrii Guvernului trebuie să explice că programul de guvernare este "pe trei ani" şi conţine obiective care nu se pot realiza într-un an.
Şeful statului a mai spus că va fi un mediator între guvern şi socitate.