Laszlo Borbely, propus pentru funcţia de ministru al Mediului, a fost avizat favorabil, marţi, de către comisiile parlamentare de specialitate, primind 53 de voturi "pentru", opt împotrivă şi nicio abţinere.
Audierea lui Laszlo Borbely a durat foarte puţin, senatorii şi deputaţii prezenţi plângându-se atât de frigul din sala unde au avut loc discuţiile, cât şi de programul foarte comprimat care îi presa să termine mai repede pentru a merge şi la alte întâlniri similare.
Borbely a fost întrebat în legătură cu subiecte extrem de diferite, un accent special punându-se pe problema gestionării pădurilor - fondul forestier trecând din administrarea Ministerului Agriculturii, la Mediu -, precum şi pe subiectul Roşia Montană.