Cseke Attila a primit aviz favorabil, marţi, pentru ocuparea funcţiei de ministru al Sănătăţii, toţi membrii Comisiilor parlamentare de specialitate votând "pentru".
La audierea lui Cseke Attila în Comisiile parlamentare de specialitate au fost prezenţi 25 de parlamentari din 28. Toţi cei 25 au votat în favoarea ministrului propus pentru portofoliul Sănătăţii.
Preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, Rodica Nassar, a declarat că în cazul lui Cseke Attila a fost un vot în unanimitate, "poate unicul".
"Acesta este un vot unic în validările de astăzi şi în istoria de până acum la Ministerul Sănătăţii, pentru că este un tânăr care trebuie ajutat", a mai spus Rodica Nassar.