Primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu a fost caracterizat de conflicte cu clasa politică, cu instituţiile, cu presa şi mogulii, cu oligarhii şi cu corupţia, şeful statului declarându-se mereu alături de popor în lupta cu "structurile", "oligarhii", "mogulii" şi "zoaiele" din politică.

Cu toate că s-a înregistrat creştere economică şi România a aderat la UE, mulţi analişti au susţinut că ţara nu şi-a valorizat la maximum potenţialul de dezvoltare. Concepte precum refoma, dezvoltarea, integrarea şi lupta împotriva corupţiei au devenit goale de conţinut, într-un context în care şeful statului a identificat şi a definit mare parte din problemele ţării, dar nu a generat voinţa politică pentru rezolvarea lor.

Biografia politică a lui Traian Băsescu relevă un om politic de succes, popular, dar specializat în crize. Băsescu s-a născut la 4 noiembrie 1951, în Basarabi, judeţul Constanţa şi în 1976 a absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân". Între 1976 şi 1981 a fost ofiter maritim pe nave de mare tonaj la NAVROM Constanţa, între 1981 şi 1987 a fost căpitan de cursă lungă, comandant al navelor Argeş, Crişana şi Biruinţa - nava amiral a Flotei Comerciale Române.

Actualul preşedinte a fost, între 1987 şi 1989, director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor iar între 1990 şi 1991, subsecretar de stat, şef al Departamentului Transporturi Navale. Băsescu a fost ministru al Transporturilor între 1991 şi 1992, în guvernele conduse de Petre Roman şi de Theodor Stolojan, şi între anii 1996 şi 2000, în cabinetele Victor Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu.

În august 1994 a fost ales preşedinte al Organizaţiei municipale Bucureşti a PD. El a fost deputat de Vaslui, ales la 27 septembrie 1992 pe lista FSN, fiind vicepreşedinte al Comisiei Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor. Băsescu demisionat din Camera Deputaţilor, motivând decizia de a renunţa la imunitatea parlamentară prin dorinţa de a se pune la dispoziţia organismelor statului în vederea clarificării acuzaţiilor de implicare în vânzarea păguboasă pentru statul român a flotei maritime. Între iulie şi noiembrie 1996 a fost director coordonator al campaniei electorale a lui Petre Roman, candidatul USD la funcţia de preşedinte al României. La 3 noiembrie a fost reales deputat de Vaslui pe listele USD, din partea PD.

Băsescu a dovedit, pe tot parcursul carierei sale politice, că este un specialist şi, mai ales, un declanşator al crizelor politice, pe care a ştiut mereu să le gestioneze în favoarea sa. La sfârşitul anului 1997, cu un interviu apărut în cotidianul "Evenimentul Zilei" şi acordat ziaristului Claudiu Săftoiu, viitor consilier prezidenţial şi şef la SIE, Băsescu a declanşat o criză politică care a durat patru luni şi s-a soldat cu căderea Cabinetului Victor Ciorbea.

Trei ani mai târziu a câştigat Primăria Capitalei, deşi înscrierea sa în cursa electorală a fost târzie. A beneficiat de o campanie extrem de eficientă, care l-a adus în postul de edil-şef şi i-a consacrat imaginea de politician ieşit din tipar. Din 2000 până în 2004 a fost primar general al Municipiului Bucureşti. Băsescu a fost preşedinte al Organizaţiei Bucureşti a PD între 2000 şi 2001, an în care a devenit preşedinte al acestui partid. În 2001, la un an după succesul electoral din Bucureşti, l-a înfrânt pe Petre Roman, care pierduse mult din popularitate, în cursa pentru şefia Partidului Democrat. Anterior declarase că nu îl va concura pe Roman şi că nu îşi doreşte funcţia pe care acesta o deţinea. El a fost preşedinte al PDL până la 18 decembrie 2004. Între 2003 şi 2004 a fost co-preşedinte, alături de Theodor Stolojan şi, ulterior, de Călin Popescu Tăriceanu, al Alianţei DA, formată din PNL şi PD.

În timp, Băsescu a devenit principala voce de opoziţie anti-PSD, secondat de Theodor Stolojan, la acea vreme, preşedinte al PNL. În 2004, Băsescu a fost reales primar al Capitalei, după ce le ceruse şi primise de la bucureşteni un Consiliu majoritar PD. El a promis locuitorilor Capitalei că nu va renunţa la post pentru a candida funcţia supremă în stat, dar în octombrie 2004 l-a înlocuit în cursa pentru Cotroceni pe Theodor Stolojan, candidatul Alianţei PNL-PD la Preşedinţie.

Motivele reale ale retragerii lui Stolojan din cursa prezidenţială nu au fost niciodată suficient lămurite. Băsescu a susţinut că PSD ar fi încercat să îl şantajeze pe Stolojan şi că presiunea l-a făcut pe acesta să cedeze fizic, dar nu a explicat niciodată în ce a constat respectivul şantaj.

Băsescu l-a învins în cursa prezidenţială, în decembrie 2004, pe contracandidatul său Adrian Năstase, lider PSD şi fost premier. Băsescu a primit în cel de-al doilea tur al prezidenţialelor 51,23% din voturi, iar Adrian Năstase, 48,77%. Preşedintele l-a numit premier pe Călin Popescu Tăriceanu, cu care apoi, timp de patru ani, s-a aflat în conflict. Din decembrie 2008, premier a fost Emil Boc, unul dintre politicienii devotaţi total lui Băsescu.

Relaţia dintre preşedinte şi Guvern a fost, în primii patru ani ai mandatului lui Băsescu, o luptă politică epuizantă şi ineficientă, în urma căreia România nu a avut nimic de câştigat. Băsescu l-a criticat în multe ocazii pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, ajungând să declare că regretă numirea acestuia în fruntea Guvernului. Scandalul a pornit de la refuzul lui Tăriceanu privind declanşarea în 2005, a alegerilor anticipate. După ce din Executiv nu au mai făcut parte PC şi PDL, criticile lui Băsescu la adresa acestei instituţii s-au accentuat.

Disputele şi acuzele au evoluat însă pe fondul unei creşteri economice evidente, deşi bazată în mare parte pe consum. Guvernul a intrat în jocul politic anti-Băsescu, ceea ce, surprinzător pentru unii, i-a permis să reziste la 30 moţiuni şi l-a ţinut pe Tăriceanu premier pe o perioadă comparativă cu mandatele lui Năstase şi Văcăroiu. La final, majoritatea ziariştilor şi analiştilor susţineau că Tăriceanu, care iniţial nu fusese creditat cu mari şanse, a reuşit să îi reziste cu brio lui Băsescu. Preşedintele a spus de multe ori că nu poate colabora cu un Guvern care nu acţionează în interesul românilor, ci în interesul unor oameni de afaceri.

Plecând de la premisa că Guvernul este o frână în calea modernizării statului, iar Parlamentul este locul unde se ascund cei certaţi cu justiţia şi unde se fac legi pentru interese private, Băsescu a înfiinţat comisii prezidenţiale care să întocmească rapoarte şi să propună soluţii de îmbunătăţire a Constituţiei, a Educaţiei, Agriculturii, Sănătăţii Publice, situaţiei Patrimoniului şi situaţiei demografice. Cu toate acestea, nu a reuşit să coaguleze voinţa politică necesară punerii în practică a recomandărilor membrilor acestor comisii, poate cu excepţia domeniului Educaţiei, unde a fost elaborat şi asumat în Parlament un pachet de legi pentru reforma învăţământului.

De asemenea, Băsescu a înfiinţat o comisie condusă de Vladimir Tismăneanu, aceasta întocmind un raport despre perioada comunistă din România. Pe baza acestui document, Băsescu a condamnat, în decembrie 2006, în Parlament, regimul comunist din România ca fiind ilegitim şi criminal, un gest care până în prezent are doar consecinţe simbolice. Demersul preşedintelui a fost însă criticat aspru de adversarii săi politici. Băsescu a susţinut că din acestă cauză a fost pusă la cale, în 2007, suspendarea sa din funcţie. Adversarii săi politici au susţinut însă că Băsescu, prin numeroase gesturi şi atitudini publice în relaţia cu instituţiile statului, a încălcat Constituţia. Şeful statului a fost suspendat din funcţie prin votul a 322 de parlamentari, în primăvara anului 2007, dar s-a reîntors în funcţie după o lună, în urma unui referendum.

De la acel moment, orice idee de parteneriat între preşedinte şi Parlament a fost exclusă. Băsescu a propus, de atunci, două referendumuri care vizau Legislativul – unul pentru introducerea uninominalului şi altul pentru reducerea numărului de Parlamentari şi trecerea la unicameralism. Primul nu a fost validat, dar uninominalul a fost până la urmă introdus, iar cel referitor la unicameralism şi reducerea numărului de parlamentari a beneficiat de sprijin popular, rămând de văzut dacă voinţa celor care şi-au exprimat opţiunea va fi pusă în practică.

Băsescu a avut o relaţie tensionată cu clasa politică, ajungând să spună, la un moment dat, că o vede ca pe nişte "zoaie". El a purtat un război permanent cu adversarii săi, ajungând să vorbească în cazul lui Ion Iliescu de încercare de lovitură de stat la suspendarea preşedintelui şi de genocid în cazul Revoluţiei şi mineriadelor. De asemenea, el l-a atacat constant pe Viorel Hrebenciuc, ajungând să spună despre acesta că este "un şobolan rozaliu" şi că "boala este mai bună decât Hrebenciuc". Pe Tăriceanu l-a acuzat că a trădat alianţa cu şeful statului, că minte, că este incompetent şi că a condus un Guvern în care au existat miniştri incompetenţi, nesimţiţi şi chiar mafioţi. Despre Mircea Geoană, cel care avea să-i fie contracandidat în 2009, a spus că este "aşa cum l-a caracterizat Ion Iliescu", adică prostănac. De asemenea, Băsescu i-a acuzat pe CV Tudor şi pe Marko Bela că "s-au pupat pe gură" la suspendarea preşedintelui.

Bineînţeles, Traian Băsescu nu a fost în toate cazurile declanşatorul acestor atacuri, adversarii săi politici având deseori atitudini pe măsură. În acest climat politic însă, instituţiile au părut mereu blocate de crize politice şi de scandal. Un exemplu poate fi chiar faptul că preşedintele nu a avut mare succes, în timpul mandatului său, în rolul constituţional de mediator. Majoritatea consultărilor politice de la Cotroceni nu au degajat soluţii la problemele discutate, ci au fost, mai degrabă, declanşatoare de noi dispute şi crize. Pe de altă parte, singurul partid care a fost perceput ca susţinător constant şi chiar supus al preşedintelui a fost PD, devenit PDL. Democrat-liberalii au fost criticaţi, uneori, pentru atitudinea faţă de cel pe care, voci din acel partid l-au numit "Zeus".

"Sunt perfect", s-a caracterizat la un moment dat, mai în glumă mai în serios, Traian Băsescu, dar stilul "one man show" care l-a consacrat şi care i-a adus victorii politice s-a dovedit nepotrivit pentru un şef de stat în accepţiunea clasică a termenului. În campania electorală din 2009, Băsescu şi-a reconsiderat calităţile, spunând că nu este perfect şi că a greşit de câteva ori, dar nu intenţionat şi fără să afecteze interesele românilor.

Traian Băsescu a atacat şi a jignit cu sârg jurnaliştii şi trusturile de presă timp de cinci ani, deşi s-a declarat mereu un apărător al libertăţii presei, ajungând ca, în 2009, ziarele, televiziunile şi mogulii mass-media să fie principalul subiect de campanie pentru un nou mandat la Cotroceni. Au rămas celebre admonestările "găozar", "păsărică", "ţigancă împuţită", adresate de şeful statului unor ziarişti, în timpul mandatului.

Atacurile constante ale preşedintelui la adresa presei, jurnaliştilor, analiştilor, "mogulilor" au atras reacţii ostile din partea unei părţi a breslei. În acelaşi timp, au existat jurnalişti şi publicaţii care l-au susţinut pe Băsescu, uneori pe tonuri foarte vehemente, împrumutând vizbil din exprimările acestuia. Se pare însă că tonul şi exprimările folosite de Băsescu în relaţia cu ziariştii nu au fost sancţionate de electorat. Nu a existat o indignare populară vizibilă, iar Băsescu şi partidul care îl susţine au obţinut, cu ocazia diverselor alegeri şi referendumuri din ultimii ani, scoruri electorale foarte bune. Mulţi români consideră, probabil, că jurnaliştii exagerează în relatările lor şi că, nu de puţine ori, îşi merită soarta atunci când şeful statului li se adresează cu formule gen "păsărică", "găozar", "ţigancă împuţită".

Politica externă în mandatul lui Traian Băsescu a fost una dintre puţinele direcţii constante ale României, finalizându-se cu succes obiectivul intrării în UE. Cu toate acestea, nu au lipsit declaraţiile şocante ale preşedintelui, cum ar fi cele legate de Rusia, pe care şeful statului a acuzat-o că foloseşte monopolul resurselor energetice ca mijloc de presiune politică. El a spus că Marea Neagră este tratată de Moscova ca un lac rusesc şi nu s-a ferit să-l atace, în ultima zi de campanie electorală din 2009, pe ambasadorul rus pentru o serie de declaraţii la adresa României.

Pe de altă parte, de-a lungul mandatului lui Băsescu au existat momente negative din punct de vedere extern, cum ar fi scandalurile legate de românii din Italia şi Spania. Totodată, se poate constata o ineficienţă în relaţia cu Statele Unite - care nu ţine însă doar dre şeful statului - dat fiind că, în ciuda parteneriatului strategic bilateral şi a mult-lăudatei prietenii în NATO, încă impun vize României. Un alt moment de menţionat ar fi şi faptul că preşedintele Băsescu l-a acuzat, în 2009, pe preşedintele Ungariei că încalcă, prin declaraţii oficiale, Constituţia României.

Relaţiile dintre preşedintele-jucător şi responsabilii Justiţiei au fost, timp de cinci ani, anevoiase şi tensionate, totul în numele independeţei şi luptei anticorupţie. Rezultatul, din păcate, e unul dezamăgitor: niciun mare corupt nu este după gratii.

În decembrie 2004 independenţa Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei erau teme principale de campanie. Cei care aspirau la putere promiteau rezolvarea cazurilor de mare corupţie şi se jurau că Justiţia va fi liberă. La acel moment, sistemul judiciar aştepta intrarea în vigoare a codurilor penal şi de procedură penală şi era excedat de numărul de dosare. Comisia Europeană monitoriza România, iar ministrul Justiţiei, proaspăt numit, vroia schimbarea procurorilor şefi pentru a începe lupta anticorupţie la nivel înalt.

După cinci ani - timp în care preşedintele nu şi-a schimbat atitudinea din campanie, iar la conducerea Ministerului Justiţiei s-au succedat Monica Mocovei, Tudor Chiuariu, Teodor Meleşcanu şi Cătălin Predoiu, - sistemul judiciar aşteaptă încă intrarea în vigoare a codurilor şi suplimentarea numărului de magistraţi pentru a face faţă volumului de dosare înregistrate. De asemenea, ridicarea monitorizării de pe justiţie de către oficialii europeni şi independenţa sunt încă deziderate ale unui domeniu care este perceput tot ca ineficient, corupt şi subordonat puterii politice.

Băsescu a făcut o serie de gafe în declaraţiile referitoare la criza economică începută în 2008. La început a negat-o, persistând multă vreme în greşeală şi admiţând apoi că a fost indus în eroare de analize ale insituţiilor internaţionale şi de lipsa informaţiilor care ar fi trebuit să-i parvină de la Guvern. Pe 27 noiembrie 2008, Băsescu spunea că România va arăta în 2009 "mult mai bine" decât alte ţări afectate de criza economică şi nu va avea o creştere economică negativă, ci una de 3-4,5 la sută. "Vă asigur că instituţiile statului au capacitatea de a face ca 2009 să fie un an în care să trăim mai bine", le spunea Băsescu celor prezenţi în Piaţa Sfatului din Braşov, la Revelionul 2008-2009.

La începutul lui 2009, s-a pus problema unui împrumut extern, iar Băsescu a respins ideea implicării FMI. El spunea că "ultimul lucru pe care îl va face România" va fi să se împrumute la Fondul Monetar Internaţional, apreciind că deficitul de cont curent se va putea acoperi din fonduri europene sau prin cooperare cu alte instituţii. S-a dovedit însă că "ultimul lucru" a fost cel care s-a întâmplat. După ce a negat dimeniunea crizei şi a efectelor acesteia, Băsescu a făcut, la începutul anului, câteva declaraţii şoc, susţinând că este nevoie urgentă de trimiterea în şomaj a unui "mare număr" de funcţionari din aparatul de stat, care sunt "inutili", el menţionând, în acest context, un procent de 20% şi precizând că Guvernul trebuie să se grăbească în acest sens. De asemenea, el a menţionat necesitatea îngheţării salariilor, ceea ce a produs multe nemulţumiri în rândul angajaţilor de la stat.

Privind retrospectiv, se poate spune că preşedintele Băsescu s-a dovedit neinspirat în alegerea oamenilor cu care urma să facă echipă. O dovadă sunt chiar propriile declaraţii despre desemnarea premierului. Băsescu spunea, în 2006, că regretă că l-a desemnat pe Călin Popescu Tăriceanu premier, pentru că acesta a trădat parteneriatul cu şeful statului, preferându-l pe Dinu Patriciu. La formarea Guvernului în 2008, Băsescu spunea că speră să fie mai norocos în desemnarea şefului Guvernului. Iniţial, el l-a desemnat pe Theodor Stolojan pentru acestă funcţie, dar fostul preşedinte liberal şi-a depus, după numai câteva zile, mandatul, fără a oferi, cel puţin public, o explicaţie satisfăcătoare. Băsescu s-a declarat "puţin dezamăgit" de gestul lui Stolojan.

Tot astfel, de-a lungul timpului s-a dovedit că Traian Băsescu a făcut alegeri neinspirate în echipa de consilieri, arătându-se dezamăgit fie de prestaţia unora dintre aceştia, fie de reproşurile altora la adresa sa. Ghinionul l-a urmărit încă de la începul mandatului când, din lipsă de oameni, Băsescu a trebuit să accepte plecarea lui Vasile Blaga de la Cotroceni la Ministerul de Interne. A urmat controversata numire a lui Constantin Degeratu, acuzat în presă de implicare în reprimarea Revoluţiei din decembrie 1989.

La începutul lui mai 2005, Andrei Pleşu a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de politică externă, invocând motive personale. Mircea Dinescu, un fost susţinător al lui Băsescu devenit contestatar în campania electorală, a afirmat apoi că plecarea lui Pleşu a survenit "unei nopţi de ebrietate" a şefului statului, în timpul căreia Pleşu ar fi fost înjurat. Băsescu a adus-o la Cotroceni pe Elena Udrea, motivând că i s-a părut interesant ca, la Cotroceni, "pe lângă nişte figuri acre să fie şi o persoană care arată bine". Afirmaţia preşedintelui a venit la scurt timp după ce Udrea declarase într-o emisiune că Norvegia are preşedinte.

În iunie 2005 s-a reluat şirul demisiilor de la Cotroceni. De data aceasta a plecat Stana Anghelescu, despre care s-a spus, la vremea aceea, că ar fi fost forţată chiar de Băsescu să facă acel gest, după ce s-a implicat pentru a-l ajuta pe soţul ei, patron al unei firme producătoare de ţigări, în disputa cu Autoritatea Fiscală.

O demisie spectaculoasă de la Preşedinţie a fost cea a Elenei Udrea, care a părăsit Palatul Cotroceni, cel puţin pe hârtie, la sfârşitul lunii octombrie. Nu însă fără scandal. Un scandal care a aruncat în aer relaţiile dintre preşedinte şi premier, pornind de la dezvăluirile ei despre telefonul dat de Tăriceanu procurorului general Ilie Botoş, în cazul Patriciu. Urmând cererea lui Băsescu de a-l informa despre imixtiunile politicului în justiţie, Botoş l-a reclamat pe Tăriceanu la şeful statului, de faţă fiind, conform explicaţiilor ulterioare ale preşedintelui, Elena Udrea. Trimisă fuga după Constituţie şi Codul Penal, Udrea nu a uitat totuşi episodul telefonului, pe care l-a aruncat în presă, în condiţii încă neelucidate, după ce a părăsit postul de consilier de stat.

Băsescu a fost părăsit şi de Renate Weber, actualmente în tabăra liberală şi critic al acţiunilor prezidenţiale. Preşedintele s-a arătat, în câteva rânduri, dezamăgit de atitudinea fostului consilier.

Una dintre cele mai comentate plecări de la Cotroceni a fost însă cea a Adrianei Săftoiu, la scurt timp după ce soţul acesteia, Claudiu Stăftoiu, fusese schimbat de la şefia SIE din cauza unor declaraţii halucinante despre implicarea Serviciului în activităţi de interceptare. Adriana Săftoiu a negat orice legătură între gestul ei şi plecarea lui Claudiu Săftoiu de la SIE şi a invocat, politicos, motive personale. După o vreme, ea s-a înscris în PNL, devenind parlamentar al acestei formaţiuni. Traian Băsescu declara, recent, că l-a numit pe Claudiu Săftoiu la şefia SIE pentru că aşa ar fi vrut "sufleţelul" Adrianei Săftoiu.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat, vizavi de alegerile neinspirate ale preşedintelui în relaţia cu unii oameni, episodul în care şeful statului a apărut, în 2006, în compania lui Gigi Becali, într-un restaurant, sărbătorind o victorie a echipei Steaua. Traian Băsescu a stat alături de Becali toată noaptea, a ciocnit cupe cu şampanie în cinstea Stelei, iar la final s-a urcat în autoturism şi a condus. Gestul preşedintelui a fost sancţionat dur de opinia publică, iar Traian Băsescu a admis că a făcut o greşeală.

Preşedintele a fost acuzat, de asemenea, că are în spate oameni de afaceri cu interese de grup, exemple în acest sens fiind Costel Căşuneanu, Dorinel Umbrărescu, Puiu Popoviciu, Dorin Cocoş. De asemenea, ţinte ale atacurilor adversarilor lui Băsescu au fost fiicele acestuia, Ioana - pentru modul în care a dobândit o casă într-un complex construit de Puiu Popoviciu - şi Elena – pentru încăpăţânarea nejustificată cu care a abordat cariera politică, ajungând europarlamentar în lipsa oricărei legitimităţi intelectuale sau profesionale, după cum susţineau critici săi.

Traian Băsescu a fost acuzat, mai ales după ce a devenit preşedinte, că ar fi fost racolat de Securitate în 1973, pe când era elev al Institutului de Marină, întocmindu-i-se dosar personal. Potrivit acestor acuzaţii, până la terminarea studiilor, în 1976, Băsescu ar fi fost colaborator al Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii Militare. CNSAS nu a confimat aceste acuzaţii, iar Băsescu a susţinut în permanenţă că la mijloc sunt doar atacuri politice. Potrivit acestuia, problema cu dosarul său de Securitate "este că nu există". El a fost acuzat, în presă, de faptul că la Revoluţie şi-ar fi distrus dosarul de Securitate. La apariţia unui articol în acest sens într-un ziar central, Băsescu i-a urat redactorului şef al publicaţiei, Corina Drăgotescu, care avea probleme medicale, să-i dea Dumnezeu "atâta sănătate cât adevăr spune".

Traian Băsescu a fost trimis în judecată în dosarul Flota pe 10 august 2004, cu câteva luni înainte de începerea campaniei electorale pentru Preşedinţie. Dosarul, având 192 de volume, privea modul în care au fost înstrăinate 16 nave maritime româneşti în anii '90, fiind inculpate 80 de persoane, inclusiv trei foşti miniştri ai Transporturilor: Traian Băsescu, Paul Teodoru şi Aurel Novac. Băsescu era acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual şi delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Băsescu susţinea că nu a încălcat legea şi că acuzaţiile ce i se aduc în dosarul "Flota" reprezintă o încercare de discreditare a unui adversar politic înaintea alegerilor generale. El a respins, ulterior, într-o conferinţă, toate capetele de acuzare formulate la adresa sa de Parchetul Naţional Anticorupţie.

În cazul Flota au existat mai multe expertize, ultima constatând, în ciuda verdictelor precedente, că inculpaţii nu au adus vreun prejudiciu statului român. De la acel moment, folosind concluziile acelei expertize, Băsescu şi-a acuzat adversarii politici de atacuri nedrepte pe acest subiect.

Pe lângă dosarul Flota, a existat şi subiectul casei din Mihăileanu despre care Băsescu a acceptat să vorbească abia după ce presa "ticăloşită" a dezvăluit că ar fi existat unele nereguli în cumpărarea acesteia. El a explicat că a dobândit legal acea locuinţă, dar a cerut AFI să-i anuleze contractul de vânzare-cumpărare, iar RA-APPS, să-i repartizeze o locuinţă la care avea dreptul, în calitate de şef de stat. Acuzat în continuare de presă, pe acest subiect, Băsescu s-a apărat, spunând că jocul care se face pe tema casei din Mihăileanu este incorect.

O creştere puternică în sondaje a fost înregistrată după criza ostaticilor, în care Băsescu şi-a asumat rolul principal. Imediat după răpirea jurnaliştilor români, în Irak, în primăvara anului 2005, preşedintele s-a implicat nemijlocit în rezolvarea unei crize cu care autorităţile române nu se mai întâlniseră. El a format un comitet special, la Cotroceni şi a informat permanent familiile ostaticilor, în legătură cu evoluţia cazului. Nimeni nu poate spune, în prezent, ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi evoluat negativ. Însă este cert că întoarcerea jurnaliştilor a marcat multe puncte la capitalul de imagine al preşedintelui. Faptul că a promis detalii despre răpire, iar ulterior a spus că le vom afla peste 50 de ani, a contat mai puţin pentru opinia publică.

Dincolo de spectacolul mediatic făcut la prezentarea "filmului răpirii", Băsescu a fost, la acel moment, singurul câştigător al crizei ostaticilor. Ulterior au apărut acuzaţii că totul a fost o înscenare pusă la cale chiar de preşedinte. Multe voci au început să susţină că Băsescu a aranjat totul cu Omar Hayssam, un argument fiind plecarea acestuia din ţară. Hayssam susţinea că a plecat din ţară lejer, cu avionul, iar Băsescu a replicat că sirianul minte şi că plecarea s-a făcut pe un vapor cu oi. De asemenea, Băsescu, despre care mulţi au spus că este cel pe care Omar îl numeşte "profesorul" în stenogramele discuţiilor cu procurorul de caz, a acuzat faptul că sunt folosite declaraţii ale unui terorist împotriva şefului statului. Cazul Omar Hayssam este, la acestă oră, încă unul din misterele mandatului preşedintelui Băsescu.

În primăvara anului 2006, preşedintele a fost operat de hernie de disc. El a fost internat la Urgenţă, apoi la Spitalul Elias, pentru ca, în final, să fie transportat la o clinică din Viena, unde a avut loc operaţia. Băsescu a urmat apoi un program de recuperare la Elias. În acest timp, a primit vizite, a condus o şedinţă de Guvern şi a făcut o deplasare de lucru în Franţa. El a criticat, ulterior, modul în care echipa de medici români a gestionat cazul său, acuzând lipsa de proceduri din sistemul medical românesc. El a spus că echipa de medici a amânat luarea unei decizii privind desfăşurarea operaţiei, în timp ce el amorţise aproape complet de la mijloc în jos.

De asemenea, preşedintele Băsescu a suferit, în toamna anului 2007, o intervenţie chirurgicală la tiroidă. La ieşirea din Spitalul Militar Central, în prezenţa ziariştilor, preşedintele a mulţumit echipei de medici şi, în timp ce-i strângea mâna doctorului Mircea Ghemigian, i-a spus: "În sfârşit văd şi eu un armean bun", după care s-a corectat şi a spus, râzând în stilul caracteristic, "un armean competent". Aluzia preşedintelui îl viza pe ministrul Finanţelor Varujan Vosganian.

În campania electorală din 2009, Băsescu spunea că ştie că sănătatea sa este, justificat, un element de interes public. El dădea asigurări că şi-a făcut analizele şi că este perfect sănătos.

Nu în ultimul rând trebuie menţionată relaţia lui Băsescu cu divinitatea, invocată adesea de preşedinte în declaraţiile sale. O scurtă enumerare a unora dintre aceste declaraţii poate fi edificatoare: "Vom trăi bine într-o Românie a românilor, o Românie europeană! Aşa să ne ajute Dumnezeu !" (21 decembrie 2004, în Parlament); "Deasupra mea e doar Dumnezeu" (15 septembrie 2005); "Este un exerciţiu extraordinar: pe bucata aia de oţel de 306 metri eram şi preşedinte, şi Dumnezeu, şi medic, şi ofiţer al stării civile, totul" (15 septembrie 2005); "Îmi mai place un lucru care funcţionează în sistemul marinei civile: eroarea comandantului este considerată voia Domnului. Niciodată un comandant, dacă nu este băut în momentul în care face o eroare de navigaţie şi pune nava pe uscat, generează o coliziune, niciodată nu este judecat. Eroarea comandantului este voia Domnului" (1 octombrie 2005); "Şi eu ştiu cei trei piloni ai credinţei: să fii împăcat cu Dumnezeu, să fii împăcat cu tine şi să fii împăcat cu semenii. Uneori, însă, ca şef de stat, poţi fi împăcat cu Dumnezeu şi cu tine, dar nu poţi fi împăcat cu toţi semenii. Cei cu care nu te poţi împăca trebuie schimbaţi, ţara trebuie schimbată" (8 aprilie 2007); "Foarte puţini înteleg în viaţa noastră de zi cu zi că, dincolo de voinţa noastră, este voinţa lui Dumnezeu. Poporul român a exprimat voinţa lui Dumnezeu pe 19 mai (când a fost invalidată decizia Parlamentului de suspendare a lui Băsescu, n.r.)" (27 mai 2007); "Cu voia poporului român şi voia lui Dumnezeu am demonstrat tot ce era de demonstrat atât românilor, cât şi politicienilor. Politicienii trebuie să deservească poporul, şi nu invers" (27 mai 2007).
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mandatul preşedintelui-jucător, cinci ani de furtună pe uscat.

Comentarii