Daniel Funeriu, propus pentru a treia oară la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, este europarlamentar PDL şi vicepreşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării.
El a mai fost propus pentur acelaşi post şi în Guvernele Croitoru şi Negoiţă.
Daniel Funeriu s-a născut la Arad, în 11 aprilie 1971.
În prezent este membru al Parlamentului European (Comisia de cultură, educaţie şi media), coordonator al Comisiei de educaţie şi cercetare din PDL, fiind şi membru în grupul de experţi pentru elaborarea "Strategiei cercetării din România între 2007 şi 2013" şi coordonator al comisiei de educaţie şi cercetare din PDL.
Acesta ocupă şi funcţia de team leader la Marie Curie Excellence, Technical University Munchen (universitate clasată pe prima poziţie în Germania) şi Principal Investigator în cadrul IGGSE (International Graduate School of Science and Engineering, Technical University Munchen).
Este, de asemenea, şi vicepreşedinte în Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România.
Funeriu are mai multe studii şi titluri ştiinţifice, ca cel de inginer în chimie, European Higher Institute of Chemistry, Strasbourg, Franţa (1991-1994), masterat (DEA) în chimie organică şi supramoleculară, Universitatea Louis Pasteur, Strasbourg, Franţa (1994-1995), doctorat, coordonator J. -M. Lehn (laureat Nobel în chimie), Universitatea Louis Pasteur, Strasbourg, Franţa(1995-1999).
Daniel Funeriu a făcut mai multe stagii în străinătate: stagiu ştiintific (patru luni) la Merck&Co, Rahway, New Jersey, USA (1994), stagiu ştiintific (trei luni) la Zeneca Fine Chemicals, Huddersfield, Anglia (1994).
A fost asistent la Universite Louis Pasteur, Strasbourg, Franţa (1995-1998), conferenţiar la College de France, Paris (1998-1999), cercetător ştiintific la Scripps Research Institute, La Jolla, California (1999-2002), cercetător ştiintific la National Institute of Advanced Industrial Since and Tehnology (AIST), Osaka, Japonia, (2002-2006).
Funeriu a obţinut un grant de cercetare UE de două milioane de euro (Marie Curie Excellence Grant), cel mai competitiv proiect UE, cea mai mare finanţare acordată pentru un proiect individual.
Printre domeniile sale de expertiză ştiinţifică se numără chimia organică de sinteză, chimie supramoleculară, ingineria structurilor peptidice.
Vorbeşte perfect engleza şi franceza, germana la nivel mediu şi are şi cunoştinte de japoneză. Funeriu este căsătorit.
La audierile pentru Guvernul Croitoru, Funeriu a primit aviz negativ din partea comisiilor de specialitate.