Programul de guvernare al viitorului Cabinet prevede "lărgirea" sferei drepturilor minorităţilor naţionale pentru păstrarea identităţii culturale şi etnice a minorităţilor comunitare, printr-o lege elaborată după normele Constituţiei şi ale Comisiei de la Veneţia, a declarat premierul Emil Boc.
Premierul desemnat a prezentat, duminică, principiile programului de guvernare transmis Parlamentului pentru învestirea viitorului Cabinet, printre acestea figurând şi "lărgirea sferei drepturilor minorităţilor naţionale pentru păstrarea identităţii culturale şi etnice a minorităţilor comunitare".
Întrebat dacă în programul de guvernare este inclusă o nouă lege a minorităţilor, Boc a răspuns că nu este vorba de o nouă lege, ci de un act normativ "care vizează minorităţile naţionale după cadrele Constituţiei şi ale Comisiei de la Veneţia".
Proiectul de lege privind statutul minorităţilor a fost respins de Senat şi se află la Camera Deputaţilor de aproximativ trei ani, fiind amânat de multe ori din cauza lipsei de cvorum în comisii.