Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la începutul consultărilor de la Cotroceni cu reprezentanţii PSD, că va anunţa, joi, probabil, la ora 10.00, premierul desemnat, înainte de a pleca la summit-ul de la Copenhaga.
"Înainte de a pleca la Copenhaga, voi anunţa prim-ministrul desemnat. (...) Probabil mâine dimineaţă, la ora 10.00, voi desemna un prim-ministru", a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că îi va fi foarte greu să accepte "pumnul în masă".
"Asta arată că încă nu am ieşit din campanie. Eu vă propun discuţii. Partidele au timp să facă acest lucru. Eu mâine (joi – n.r.) plec la Copenhaga. Sunt două zile în care se poate discuta şi eu vă invit la discuţii între partide", a adăugat şeful statului.