Meteorologii au emis, luni, o atenţionare meteo cod galben, prognozând că, de marţi de la prânz şi până joi la prânz, va ninge în majoritatea zonelor ţării, iar la munte va fi viscol.
"În intervalul menţionat va ninge în toate regiunile, urmând ca treptat să se depună strat de zăpadă în cea mai mare parte a teritoriului, iar vremea să ia aspect de iarnă", se precizează în atenţionarea meteo postată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Conform textului citat, în sudul şi estul ţării, precum şi la munte cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 20-25 de litri pe metrul pătrat, iar vântul va prezenta sufla cu putere, viscolind şi troienind zăpada.
În sudul ţării, în Dobrogea şi Muntenia, vor fi ninsori dar şi ploi, acestea urmând ca, marţi şi miercuri, să genereze polei pe şosele, mai spun meteorologii.
Avertizarea vizează aproape toată suprafaţa României, excepţie făcând vestul ţării şi nordul extrem al Moldovei.