Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoCurtea Europeană de la Strasbourg a condamnat, marţi, România pentru că au durat prea mult procedurile judiciare în soluţionarea dosarului privind revoluţia de la Timişoara, în care au fost trimişi în judecată generalii (r) Victor Athanase Stănculescu şi Mihai Chiţac.
Patru timişoreni - care fie au participat la evenimentele din decembrie 1898 din Timişoara, fie rudele lor - au reclamat în 22 iulie 2003 încălcări ale drepturilor lor prevăzute de Convenţia Europeană a Dreptuilor Europene, printre care şi pe cel de a avea un proces echitabil într-un termen rezonabil.
Curtea Europeană a Dreptuilor Omului (CEDO) de la Strasbourg consemnează în decizia pe care a luat-o marţi faptul că, în 12 ianuarie 1990, procurorii militari au început o anchetă privind evenimentele din decembrie 1989, iar în 1997 generalii Stănculescu şi Chiţac au fost deferiţi justiţiei. În 2000, generalii au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare, însă în 2001 procurorul general al României (Joiţa Tănase-n.r.) a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzaţii au fost eliberaţi din arest. În final, în15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru implicare în masacrul de la Timişoara.
"În timpul acestor proceduri, examinarea cauzei de către instanţele judecătoreşti a fost în mod repetat întreruptă", notează CEDO, subliniind faptul că "a durat încă opt ani până la soluţionarea procesului".
Potrivit deciziei CEDO, majoritatea măsurilor procedurale au fost puse în aplicare după ratificarea Convenţiei de către România în anul 1994 şi, prin urmare, Curtea a avut competenţa de a stabili dacă s-a făcut o investigaţie eficace, în sensul respectării articolului 2 din Convenţia Europeană privind dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil.
"În această privinţă, Curtea a constatat că procedura deschisă în ianuarie 1990 a fost finalizată în octombrie 2008", arată CEDO, notând faptul că faza de anchetă a fost încredinţată procurorilor militari, iar acuzaţii au fost miniştrii de Interne şi Apărare între 1990-1991.
CEDO susţine că între aprilie 1990 şi martie 1996, în cauză s-a înregistrat "o inactivitate".
"În ceea ce priveşte procedura în faţa instanţelor, Curtea a constatat amânări repetate şi întârzieri îndelungate între audieri. Dacă prima procedură s-a încheiat cu arestarea generalilor în 25 februarie 2000 de către Curtea Supremă de Justiţie, întreaga procedură a fost ulterior anulată de procurorul general al României care a amânat soluţionarea definitivă a cazului pentru mai mult de opt ani", arată Curtea de la Strasbourg.
Reclamanţii, timişorenii Horia Teodor Sandru, Ştefan Răducan, Silvia Benea şi Daniela Grama vor fi despăgubiţi cu câte 5.000 de euro.
CEDO mai arată că, în timpul procedurilor judiciare privind evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara, "autorităţile au fost reticiente în a deferi justiţiei vinovaţii", procedurile fiind defectuase şi "mulţumită" poziţiilor inculpaţilor în noul Guvern constituit după revoluţie.
Totuşi, CEDO, fără a ignora complexitatea incontestabilă a cauzei, apreciază că problemele politice şi sociale nu justifică durata anchetei. În schimb, având în vedere importanţa pentru societatea românească ar trebui ca autorităţile să se ocupe cu "promptitudine şi fără întârzieri inutile pentru a preveni orice apariţia de toleranţă la acte ilegale sau complicitate".
Agentul Guvernamental, Horaţiu Răzvan Radu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că decizia CEDO nu stabileşte adevărul istoric şi nici vinovaţii cu privire la evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara. "Decizia CEDO se limitează doar la sancţionarea statului pentru faptul că în cauză nu s-a desfăşurat o anchetă efectivă conform exigenţelor Convenţiei Europene", a spus Radu.
Conform rechizitoriului generalilor, la 16 decembrie 1989, profitînd de protestul unor enoriaşi reformaţi împotriva evacuării pastorului lor, sute de timişoreni s-au adunat în Piaţa Maria din Timişoara, unde au început să scandeze lozinci împotriva regimului dictatorial. S-au format coloane de demonstranţi, care au manifestat în zona centrală a oraşului şi în complexul studenţesc, toata noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989. În urma intervenţiei brutale a forţelor de ordine, s-au înregistrat primele victime şi au fost reţinute zeci de persoane.
În 17 decembrie 1989, din ordinul ministrului Apărării, generalul Vasile Milea, trupe militare au defilat prin Timişoara, pentru a intimida manifestanţii, care s-au dus la sediul PCR Timiş. Un alt ordin, dat ulterior de către generalul Milea, cerea ca "demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare".
"Constatând că situaţia poate scăpa de sub control, Nicolae Ceauşescu, informat aparent de evoluţia evenimentelor, a hotărât să-l trimită la Timişoara pe secretarul CC al PCR, Ion Coman, care să coordoneze activitatea de restabilire a ordinii şi de reprimare a demonstranţilor. Acesta a fost însoţit de gen.lt. Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, gen.lt. Victor Athanasie Stanculescu, prim-adjunct al ministrului Apararii, gen.lt. Mihai Chiţac, comandantul trupelor chimice şi al Garnizoanei Bucureşti, precum şi de alţi ofiţeri superiori", se arată în rechizitoriu.
Procurorii au stabilit că fiecare dintre aceştia a avut o vină mai mică s-au mai mare în reprimarea manifestaţiilor de la Timişoara.
Completul de trei judecători al instanţei supreme (care a dat prima sentinţă în procesul generalilor) şi-a motivat hotărîrea de condamnare a generalilor prin faptul că cei doi, militari de carieră, au prevăzut rezultatul acţiunilor lor din timpul revoluţiei din decembrie 1989.
"Jurămîntul de credinţă faţă de conducătorul suprem nu poate fi luat în seamă, deoarece Nicolae Ceauşescu pierduse de mult acest drept în faţa jurămîntului de credinţă faţă de poporul român. Datoria nu poate constrînge pe nimeni să acţioneze împotriva conşţiinţei.
Disciplina militară exclude supunerea oarbă şi nu poate anula răspunderea faţă de orice crimă. Nu frica de dictator a generat ceea ce s-a întîmplat, ci interesul meschin de menţinere în cercul puterii", se arată în motivarea sentinţei judecătorilor.
De asemenea, magistraţii afirmau că nu există un preţ al durerii suferite de părţile vătămate şi că la calcularea despăgubirilor s-a avut în vedere fiecare caz în parte.
În perioada 17-20 decembrie 1989, la Timişoara, s-au înregistrat 72 de morţi şi 253 de răniţi, prin împuşcare. De asemenea, o femeie a fost călcată de tanc, pe Podul Decebal, iar alte 43 de persoane au fost bătute de către forţele de represiune.
