Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, la Parlament, că el a câştigat, de fapt, alegerile, menţionând că CC trebuie să se pronunţe asupra corectitudinii scrutinului, că democraţia din România este în pericol şi că Traian Băsescu vrea să instaureze o republică după model Belarus.
El a făcut declaraţia la o întâlnire avută la Parlament cu reprezentanţii partidului.
Geoană a spus că are convingerea că alegerile au fost fraudate şi că adevăratul câştigător este el.
Liderul PSD a afirmat că în acest moment democraţia din România este în pericol şi că Traian Băsescu doreşte instaurarea unei republici după modelul Belarus.
El a spus că cei de la Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe.
Cererea PSD de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidenţiale şi de repetare a scrutinului a fost înregistrată, marţi, la Curtea Constituţională.
Cererea a fost depusă de senatorul PSD Dan Şova şi secretarul general al partidului, Liviu Dragnea.