Reprezentanţii IPJ Dâmboviţa i-au întocmit dosar penal primarului din localitatea Aninoasa pentru mită electorală, după ce filiala PDL Dâmboviţa a depus o sesizare în care primarul comunei este acuzat că a adus la secţia specială de votare circa 100 de studenţi cărora le-ar fi oferit sume de bani.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, cercetările poliţiştilor la sesizarea PDL au confirmat că primarul localităţii Aninoasa, Constantin Măricescu, a adus la secţia specială de votare studenţi cărora le-a dat bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Totodată, s-a întocmit dosar penal şi la o altă sesizare a democrat-liberalilor dâmboviţeni în care au reclamat faptul că 55 de persoane din comuna Conţeşti au fost transportate la secţia de votare, unde li s-au oferit bunuri, cercetările urmând să stabilească persoanele vinovate în acest caz.
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Dâmboviţa a primit, în intervalul 06.30-20.30, în total, 13 plângeri şi 122 sesizări, dintre care: 11 plângeri şi 57 sesizări din partea Alianţei PSD + PC, două plângeri şi 65 sesizări din partea Partidului Democrat Liberal şi o sesizare din partea Partidului Naţional Liberal.
Principalele aspecte sesizate vizează acuzaţii de continuare a propagandei electorale, turism electoral şi oferirea de bani sau alte foloase necuvenite, cu scopul de a influenţa opţiunea de vot, toate fiind înaintate IPJ Dâmboviţa pentru cercetări.