Mircea Geoană este câştigătorul alegerilor prezidenţiale, cu 51,2% din voturi la scrutinul de duminică, cu 2,4 procente în faţa contracandidatului său, Traian Băsescu, potrivit exit-poll-ului realizat de CCSB, pentru Antena 3, pe baza datelor centralizate până la ora 19.00.
Candidatul PSD, Mircea Geoană, a obţinut la scrutinul de duminică 51,2% din voturi, în timp ce Traian Băsescu a fost votat de 48,8% dintre alegători.
La primul tur de scrutin, CCSB îl dădea pe Traian Băsescu cu 34,1% şi pe Mircea Geoană cu 30,9%.
Rezultatele finale ale BEC după primul tur au fost: Traian Băsescu 32,44%, Mircea Geoană 31,15%, în condiţiile unei prezenţe la vot de 54,37%.