Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a făcut un apel, vineri, către alegătorii şi susţinătorii săi şi ai PNL să meargă la vot duminică, menţionându-le că el şi partidul pe care îl conduce îl susţin pe candidatul care i se opune lui Traian Băsescu, respectiv Mircea Geoană.
"Vreau să spun din capul locului că eu, Crin Antonescu, şi PNL susţinem cu fermitate proiectul Iohannis, majoritatea pe care am construit-o şi candidatul care se opune lui Traian Băsescu şi face posibil acest proiect, Mircea Geoană. Aici suntem şi nu ne schimbăm poziţia, aici vom rămâne şi pentru acest proiect garantez şi garantăm, pentru orice altă construcţie eu nu garantez nimic", a declarat Crin Antonescu, la sediul central al PNL.
El le-a transmis alegătorilor că "România bunului-simţ este un proiect" în care crede şi pentru care va continua să facă politică, fiind "singura şansă de schimbare reală" şi i-a îndemnat să meargă la vot duminică pentru realizarea acestor lucruri.
"Suntem în faţa unui nou vot, sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră sunteţi dezamăgiţi că nu am ajuns eu în confruntarea finală cu Traian Băsescu. Şi eu sunt, dar asta nu înseamnă să renunţ. Votul şi implicarea voastră vor fi decisive, iar alegerea pe care eu personal vă îndemn să o faceţi este fără echivoc. Vă îndemn în primul rând să veniţi la vot, dacă nu veniţi la vot România rămâne aceeaşi ţară din ultimi cinci ani, dacă nu veniţi la vot decid alţii în locul vostru, vor decide în locul vostru cei care semnează peste căsuţa goală a numelui vostru pe listele speciale", a spus Antonescu.
El a subliniat că nu îi este uşor să le ceară susţinătorilor săi să voteze pe altcineva, menţionând însă că "asta trebuie făcut acum" pentru a scăpa de Traian Băsescu.
"Nu-mi este uşor să vă cer să votaţi pe altcineva, dar acum asta trebuie să facem. Trebui să alegem între un Traian Băsescu pe care îl cunoaştem şi nu-l mai vrem şi un Mircea Geoană care vine cu promisiunea unei echipe, a unui proiect şi a unei schimbări. Pentru mine, alegerea pe care trebuie să o facem nu e complicată", spus Antonescu, explicând că PSD a admis, la Timişoara, greşelile făcute în 1990.
"La Timişoara PSD a admis în premieră greşelile pe care le-a făcut după 1990 şi şi-a asumat responsabilitatea pentru ele. Alături de proiectul Iohannis şi majoritatea creată împreună, acest moment a fost extrem de important pentru mine personal. L-am auzit pe Traian Băsescu, pe cei din PDL, pe susţinătorii săi din media vorbind din nou despre anticomunism, dându-le lecţii Doinei Cornea, Mircea Dinescu, Ion Diaconescu, surorilor lui Corneliu Coposu, despre rezistenţa în faţa lui Ceauşescu. Toţi aceşti oameni sunt alături de noi şi alături de Mircea Geoană, tocmai fiindcă au înţeles ce înseamnă Băsescu, au înţeles că la 20 de ani de la căderea dictaturii noi ne găsim acum din nou foarte aproape de ea", a spus Antonescu.
În plus, Antonescu a spus că el nu se gândeşte decât la viitor.
Referindu-se la întâlnirile dintre politicieni şi oameni de afaceri, invocate de Traian Băsescu, liderul PNL a afirmat că "cine cu cine s-a văzut nu e important acum", "pentru că în ceea ce-i priveşte pe ei, s-au văzut ei cu ei, s-au văzut toţi cu toţi".
Pe de altă parte, Antonescu a menţionat că va rămâne consecvent alegerii făcute, în sensul menţinerii formulei agreate cu PSD.
El a mai declarat că Traian Băsescu este "un preşedinte care a făcut şi face orice pentru a se agăţa de funcţia sa". Antonescu a vorbit şi despre "rezistenţa extraordinară" a unor lideri PDL "care-şi văd ameninţate grupurile de interese, legăturile perverse cu statul, poziţiile calde prin care controlează bugetul".
El i-a asigurat pe liberali şi pe susţinătorii săi că lupta abia începe şi i-a îndemnat să rămână "opimişti" în ceea ce priveşte proiectul pentru România dar şi să vină "cât mai mulţi la vot duminică", fiindcă acest vot va da un semnal pentru toţi.
"Alegerile de duminică nu sunt despre Traian Băsescu şi Mircea Geoană, ci sunt despre cum începe 2010 pentru fiecare dintre noi. Ştim deja cum arată România condusă de Băsescu, cum arată o camarilă - un monstru lacom cu multe capete care a pus stăpânire pe funcţiile şi resursele României -, ştim cu arată un preşedinte care vede şi aude tot despre adversarii lui politici. Suntem o ţară în care decenţa e un lux şi politeţea o excentricitate. Eu nu mă gândesc decât la viitor. Cine cu cine s-a văzut, cine cu cine s-a văzut mi se pare mai puţin important, pentru că în ceea ce-i priveşte pe ei s-au văzut toţi cu toţi, au vorbit toţi cu toţi, fiindcă nimeni de la putere nu e inocent", a apreciat Antonescu.
În final, liderul PNL a spus că Băsescu nu poate fi pentru el şi PNL "un partener de dialog" şi a relansat invitaţia către alegători să meargă la vot pentru schimbare.
"Veniţi la vot, participaţi la schimbarea de care avem nevoie pentru ca următorii cinci ani să nu ne sufoce definitiv. Veniţi la vot doar cu propria voinţă şi luciditate. Aveţi încredere în mine, garantez că nu vă voi dezamăgi", a conchis Antonescu.