Un tânăr de 27 de ani din judeţul Iaşi, confirmat, în urmă cu două săptămâni, cu gripă cu virus A/H1N1, a murit, duminică noaptea, la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, cauza decesului fiind insuficienţa hepatică pe care o avea bărbatul, susţin reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică.
Tânărul, din localitatea ieşeană Târgu Frumosm a fost internat, în urmă cu două săptămâni, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind diagnosticat cu gripă cu virusul A/H1N1, însă analizele ulterioare au indicat că bărbatul are şi ciroză hepatică. Bărbatul a fost transferat la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, iar potrivit medicilor starea de sănătate a acestuia nu s-a îmbunătăţit, în pofida tratamentului administrat.
"În privinţa decesului înregistrat la Iaşi, facem precizarea că insuficienţa hepatică a fost cauza decesului, şi nu gripa de tip nou. Bărbatul din Târgu Frumos, internat la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, a fost diagnosticat cu ciroză hepatică şi fusese confirmat cu gripă de tip A/H1N1", se arată într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de Presă al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.
Potrivit aceluiaşi comunicat, în ultimele 24 de ore la Iaşi s-au înregistrat cinci noi cazuri de gripă cu virusul A/H1N1, toate la persoane adulte.
Luni, zece persoane diagnosticate cu gripă cu virus A/H1N1 se aflau internate în stare gravă la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, cinci dintre acestea respirând cu ajutorul aparatelor.
Până în prezent, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 260 de cazuri de gripă nouă.