Peste 70% dintre români şi-au redus consumul sau au cumpărat produse mai ieftine, din cauza crizei, mai puţin sau deloc afectate fiind persoanele tinere fără copii, cu venituri de peste 3.000 de lei/familie şi studii superioare, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.
Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 16-23 noiembrie. Au fost intervievate telefonic 854 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18-65 ani, iar marja de eroare este de plus/minus 3,35%, se arată într-un comunicat al firmei de cercetare.
Datele relevă că 28,8% dintre respondenţi nu şi-au modificat comportamentul de consum, iar 71,2% au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine (45,9% au cumpărat aceleaşi produse, dar în cantitate mai mică, 9,3% au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeaşi cantitate, iar 16% au cumpărat produse mai ieftine şi în cantitate mai mică).
"Cei care nu şi-au schimbat comportamentul de consum ca efect al crizei sunt cei care se declară ca fiind afectaţi într-o foarte mică măsură sau chiar deloc de criză, tineri, fără copii, care au venituri peste 3000 lei/familie şi au studii superioare", se arată în comunicat.
Studiul arată că 17,1% dintre respondenţi sunt afectaţi de criză într-o foarte mare măsură, iar 19,3% în mare măsură, în timp ce 12,3% declară că în acest an criza nu i-a afectat deloc.
"Comparativ cu începutul anului 2009, mai exact luna februarie, procentul celor care se declară afectaţi în foarte mare şi mare măsură de criza este în creştere (de la 28,6% în februarie 2009, la 36,4% în noiembrie 2009), în timp ce procentul celor care sunt afectaţi în mică măsură sau deloc este în scădere (de la 38,7% la 26,6%)", notează autorii studiului.
Cele mai afectate de criza economică se declară a fi femeile, cu vârsta cuprinsă în intervalul 55-65 ani, cu un nivel de educaţie "sub liceu" şi cu un venit mai mic de 1.500 lei/familie.
Efectele pe care criza economică le-a avut asupra familiilor respondenţilor se referă la pierderea locului de muncă de către persoana în cauză sau un membru al familiei (22,4%), reducerea salariului sau a câştigurilor salariale ale acestuia sau ale unui membru al familiei (43,9%), pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale (20,7%), precum şi creşterea ratelor datorită devalorizării leului (22,8%).
Alte efecte menţionate de către participanţii la studiu au fost "creşterea preţurilor", "lipsa comenzilor/contractelor/închiderea firmei", "pensia mică în raport cu cheltuielile", "îngheţarea şi întârzierea plăţii salariilor" şi "apariţia conceptului de prudenţă".
MEDNET Marketing Research Center activează în domeniul cercetării de piaţă din anul 2000.