Senatorii au adoptat, miercuri, o iniţiativă legislativă în care se prevede că dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi, aceasta fiind considerată nulă de drept.
Ei au adoptat, cu amendamentele propuse de senatorul Florin Mircea Andrei, o propunere legislativă pentru modificarea Legii privind codul consumului, a Legii 296/2004 şi a Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, care îi are ca iniţiatori pe senatorii PDL Iulian Bădescu, Gheorghe Bîrlea, Gheorghe David, Sorin Fodoreanu, Toader Mocanu, Gabriel Mutu, Vasile Nistor, Orest Onofrei Orest, Ion Ruşeţ şi Iulian Urban.
De asemenea, potrivit propunerii legislative, drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale.
Senatorii au completat lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive cu cele care restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau rezilia unilateral contractul în cazurile în care comerciantul nu şi-a îndeplinit obligaţiilor contractuale sau a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale.
Iniţiativa legislativă, care are caracter ordinar, urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională.