Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după semnarea acordului politic între PSD şi PNL, că va merge în campanie alături de Mircea Geoană la mitinguri, adăugând că atunci când face campanie, o face cu toare puterile.
Întrebat dacă va merge efectiv în campanie alături de Mircea Geoană la mitinguri şi la tot ce presupune, liderul PNL a replicat: "Da, da, da".
Întrebat dacă va apărea pe aceleaşi afişe cu Geoană, Antonescu a răspuns că se va implica în campanie pentru că l-a determinat Traian Băsescu, afirmând că el face campanie "cu toate puterile".
"L-am anunţat pe domnul Traian Băsescu de ieri (marţi, n.r.) că dacă m-a chemat în campanie vin în campanie, şi dacă fac campanie, fac campanie cu toate puterile", a spus Antonescu.
Întreabat dacă va mai avea discuţii cu UDMR, preşedintele PNL a replicat: "Bineînţeles că vom avea discuţii de vreme ce am semnat un acord".
Preşedinţii PSD şi PNL, Mircea Geoană şi, respectiv, Crin Antonescu, au semnat, miercuri, acordul de colaborare între cele două partide, prin care liberalii îl vor susţine pe liderul PSD în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Echipele de campanie ale lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu au stabilit, potrivit unor surse din PSD, ca în turul doi PSD să instaleze afişe electorale cu imaginea celor doi, iar pe afişele lui Antonescu să fie lipite benzi cu mesaje pro-Geoană.