Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, înaintea şedinţei Consiliului Consultativ al Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale, că Uniunea va lua o decizie în aceste zile privind susţinerea unui candidat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
"În ceea ce priveşte susţinerea unui candidat, astăzi sau zilele următoare vom încerca să declarăm în mod deschis, public, o astfel de susţinere, dar nu îmi cereţi ca în acest moment să vă spun în ce fel vom face acest lucru", a declarat liderul UDMR.
Întrebat dacă o eventuală susţinere a lui Mircea Geoană în turul doi al alegerilor nu ar veni în contradicţie cu opţiunea majoritară a electoratului maghiar, care se îndreaptă către actualul preşedinte, Traian Băsescu, Marko a răspuns negativ
"Electoratul maghiar l-a preferat totuşi pe candidatul nostru, dar şi Traian Băsescu şi Crin Antonescu au primit destul de multe vorturi, a primit voturi şi Mircea Geoană", a spus el.
Pe de altă parte, Marko Bela a subliniat că UDMR are un "electorat disciplinat", care va fi foarte atent la ceea ce îi recomandă conducerea organizaţiei. Liderul Uniunii a precizat că în acest caz poate să fie fie vorba "numai de o recomandare, numai o propunere, nu de altceva".
Întrebat dacă până în perezent a fost contactat de Mircea Geoană, Marko a spus că a discutat telefonic cu acesta, l-a felicitat. Liderul Uniunii a adăugat că ar putea avea loc şi discuţii cu reprezentanţii PSD.
Întrebat dacă se va întâlni şi cu liderii PDL, Marko a răspuns: "Dacă colegii din PDL ne vor cere o întâlnire, un dialog, o discuţie, nu vom refuza această discuţie, dar aş vrea ca din toate punctele de vedere în ceea ce priveşte marile decizii politice să ne corelăm cu cei din PNL".