Echipa Universitatea Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Golurile învingătorilor au fost marcate de M. Costea '2, Fl. Costea '37 şi V. Badea '86, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Bădescu '10 şi Cebotaru '58.
Craiovenii au deschis scorul în minutul 2, atunci când Mihai Costea a fost lansat în adâncime şi l-a învins pe portarul Roheţki cu un şut plasat de la 16 metri.
Nemţenii au reuşit egalarea în minutul 10, Bădescu şutând din colţul careului mic pe sub piciorul drept lui Silviu Lung jr.
În minutul 37, Florin Costea a fost lansat în adâncime, a preluat şi a şutat plasat de la marginea careului mare, readucând-o pe Universitatea Craiova în avantaj.
În minutul 58, nemţenii au executat un corner de pe partea draptă şi Cebotaru a înscris cu o execuţie spectaculoasă din interiorul careului de 6 metri.
Golul victoriei oletenilor a fost marcat de Vali Badea, în minutul 86, cu capul, de la 3 metri de poartă, după un balon centrat de pe partea stângă.
Universitatea: 21. Lung jr. - 32. Bădoi, 7. V. Găman, 4. Mitchell, 27. Rose - 77. Wobay (30. Prepeliţă '67), 2. Bărboianu (25. Firţulescu '57), 8. Şoavă - 9. M. Costea, 20. Dina (11. V. Badea '57), 10. Fl. Costea. Antrenor: Eugen Neagoe.
Ceahlăul: 12. Roheţki - 2. Burlacu, 24. Forminte, 21. Ferariu (10. Sofroni '90), 8. Barna - 7. Cebotaru, 6. Achim, 13. Onciu (26. D. Prodan '30) - 15. Bădescu, 9. Doicaru (20. Rudison '60), 25. Ibrahim. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.
Cartonaşe galbene: Şoavă '50, V. Găman '58 / Forminte '48, Burlacu '65, Rudison '76, D. Prodan '90+3.
Arbitri: Radu Petrescu (central) - Ionel Popa, Aurel Oniţă (asistenţi) - Cristina Dorcioman (rezervă).
Observatori: Nicolae Grigorescu, Adrian Ionescu.
La partida de la Craiova au asistat aproximativ 2.500 de spectatori.