Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că atât în noiembrie 2008, cât şi în noiembrie 2009 românii au dat un vot majoritar unei guvernări de dreapta, fiind important ca politicienii să recepteze acest mesaj.
"Românii au dat şi ne-au dat cel mai bun argument, atât în noiembrie 2008, cât şi în noiembrie 2009, românii au dat procente majoritare unei guvernări de centru-dreapta. Important este ca şi politicienii să recepteze mesajul românilor", a spus Boc, la sediul central al PDL.
Întrebat dacă PDL a primit până în acest moment un semnal din partea PNL, Boc a răspuns: "Discutăm".
Candidatul Traian Băsescu a declarat, duminică, după publicarea rezultatelor exit-poll-urilor, că el şi reprezentatntul PNL, candidaţii de dreapta, au câştigat, în primul tur, majoritatea, lucru de care trebuie să se ţină cont la formarea Guvernului.