Circa 12.000 de români au votat în Italia până la ora 16.00, ora României, în timp ce în Spania au votat, până la aceeaşi oră, aproximativ 9.200 de români, iar în R.Moldova, până la ora 17.00, au votat 5.000 de persoane, potrivit estimărilor preşedinţilor secţiilor de votare.
Până la ora 16.00, ora României, în Ungaria au votat 400 de persoane, în Belgia, circa 1.600, iar în Franţa aproape 2.000.
O prezenţă mai scăzută la vot s-a înregistrat, duminică, în Israel, unde, până la ora 16.00, ora României, au votat 650 de români, dar şi în Rusia şi în Ucraina, unde până la aceeaşi oră au votat 150, respectiv 90 de persoane.
În Cipru au votat aproximativ 1.000 de români până la ora 16.00, ora României, iar în Cehia, 370.
Prezenţa la urne în Spania şi Italia este mai mare decât cea totală înregistrată în primul tur al alegerilor de acum cinci ani. Astfel, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2004, în Italia au votat 3.851 de români, iar în Spania 2.693. Totodată, la precedentul scrutin prezidenţial, în 2004, în Republica Moldova au votat, în total, 1.492 de români.