Realitatea TV, una din televiziunile organizatoare, alături de TVR şi Antena 3, a confruntărilor dintre candidaţii la Preşedinţie, a anunţat că dezbaterea de miercuri seară de la TVR a fost anulată pentru că cinci din cei şapte invitaţi au refuzat să participe.
Potrivit trustului, organizatorii au anunţat staff-urile de campanie că dezbaterea s-a anulat în condiţiile în care cinci din cei şapte invitaţi au refuzat să vină.
Dezbaterea candidaţilor la Preşedinţie programată pentru miercuri seară, la TVR, s-a anulat, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sebastian Lăzăroiu, care a precizat că Mircea Geoană şi-a realizat "visul" cu ajutorul lui Alexandru Sassu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu.
Staff-urile PDL, PNL, UDMR şi al lui Sorin Oprescu au trimis, miercuri, o scrisoare conducerii TVR prin care solicitau organizarea, miercuri, la ora 19.45, a unei dezbateri între cinci candidaţi cu unul sau doi moderatori de la televiziunea publică.
TVR, Realitatea TV şi Antena 3 au încheiat, miercuri, un acord privind organizarea unor dezbateri publice cu toţi candidaţii la alegerile pentru Preşedinţie, care vor avea loc în studioul Televiziunii Publice, vor fi difuzate şi de cele două posturi de ştiri, cu moderatori de la cele 3 televiziuni.
Cele patru staff-uri de campanie rămase la negocierea pentru dezbaterea publică între candidaţi au declarat, miercuri, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX că au luat notă cu stupoare de răspunsul TVR care propune acum o dezbatere în şapte candidaţi.
La dezbatere urmau să particpe, în cele din urmă, Mircea Geoană şi Corneliu Vadim Tudor.