Funeraliile actorului Gheorghe Dinică au început sobru, în foaierul Teatrului Naţional, colegii de scenă ferindu-şi ochii plânşi de camere, şi s-au terminat în ropotele de aplauze ale unei mulţimi pestriţe, care l-a ştiut mai mult pentru muzica lăutărească decât pentru domnu' Puiuţ din Filantropica.

După două zile în care admiratorii au privegheat la căpătâiul actorului, vineri dimineaţă, esplanada Teatrului Naţional era ticsită de flori şi lumânări. În foaier, s-au amestecat mari actori îndureraţi, precum Mitică Popescu, Oana Pellea, Mircea Albulescu şi Marin Moraru, cu admiratori înfocaţi ai maestrului, dar şi cu amatori de fotografii cu vedete şi de autografe.

Rând pe rând, colegii de scenă au stat câteva minute la căpătâiul actorului, iar Rică Răducanu, cu faţa înroşită de plâns, a încercat să însenineze atmosfera: "I-ar plăcea mai mult să avem o orchestră, a fost un băiat căruia i-a plăcut viaţa".

Discursurile despre geniul, talentul şi unicitatea lui Gheorghe Dinică au fost "sparte" de Nelu Ploieşteanu care şi-a amintit de petrecerile la care mergea cu acesta şi de felul său de a fi. "Era de fiecare dată alt om, te făcea să te simţi şi tu actor", a spus Ploieşteanu. Muzicianul a vorbit şi despre celebrul local Şarpele Roşu, descriindu-l drept "un loc de cultură". "Acolo se făceau poezii, se făcea Miss Şarpele Roşu", a amintit Ploieşteanu.

După discursuri şi slujba religioasă, coşciugul cu trupul lui Dinică a fost scos din teatru însoţit de aplauze prelungite şi de lacrimi.

La Cimitirul Bellu în schimb, cordoanele de jandarmi prevesteau mai degrabă o mişcare de protest. Peste o mie de oameni au venit să-l vadă pe maestru. Cocoţaţi pe morminte, garduri şi ghivece de flori, cu mic cu mare, au aşteptat desfăşurarea înmormântării. "Stai mă, că vorbim mai târziu, că vine cu mortu'", spune urlând în telefonul mobil un bărbat de vârsta a treia îmbrăcat în "haina bună de piele". Printre certuri pentru un loc mai în faţă, care se încheiau cu aceeaşi concluzie rostită la unison, "nu e nimic de văzut aici", oamenii au intonat slujba şi au spus în cor "Dumnezeu să-l ierte!".

Pe lângă pădurea de telefoane mobile ridicate deasupra mulţimii pentru a mai prinde câte o vedetă de telenovelă, o femeie în trening filma în cadre largi, cu gesturi de "profesionist", întreaga ceremonie.

După momentul solemn al salvelor de tun s-a instalat, însă, liniştea şi, minute în şir după ce sicriul a ajuns în pământ, mulţimea a rămas în nemişcare, cu ochii pierduţi, parcă aşteptând să se întâmple ceva.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Înmormântarea lui Dinică, între doliul de la Teatrul Naţional şi mulţimea pestriţă de la Bellu.

Comentarii