Candidatul PSD la Preşdinţie, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Braşov, într-o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri, că în economia subterană a României circulă sume cuprinse între 27 şi 46 de miliarde de euro anual, el pledând pentru "strângerea şurubului" în acestă privinţă.
"În economia subterană a României circulă sume colosale. Estimările variază între 27 şi 46 de miliarde de euro pe an. Să nu ne ascundem după deget. Există complicitate în ceea ce priveşte trecutul prin vamă - cisterne de benzină şi petrol care nu sunt fiscalizate. Să nu ne ascundem că în zona ţigărilor şi alcoolului se face contrabandă la drumul mare", a spus Geoană.
El a arătat că acest lucru trebuie corectat şi a pledat pentru "eliberarea" unor resurse importante care să ajute România să depăşească criza economică.
"Nu se poate peste noapte să facem miracile, dar un pic strâns şurubul nu se poate?", a spus Geoană.