Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că, în ultimele 19 ore, au fost confirmate alte 20 de cazuri de gripă cu virusul AH1N1 pandemic, trei fiind în judeţul Dolj şi 17 în judeţul Arad şi că s-au închis clase sau o unitate de învăţământ întreagă în Bucureşti şi judeţele Botoşani, Dolj şi Harghita.
În perioada 4 noiembrie (ora 17.00) - 5 noiembrie (ora 12.00) au fost confirmate aceste cazuri, potrivit unui comunicat de joi al MS.
De asemenea, ca urmare a confirmării de cazuri cu gripă AH1N1 în colectivităţi şcolare, în ultimele 24 ore, şi în functie de investigaţiile epidemiologice care s-au realizat, s-a luat decizia suspendării cursurilor şcolare, pentru şapte zile, începând de joi, în întreaga şcoală sau numai la o clasă, în şcoli din Bucureşti, Botoşani, Dolj şi Haghita.
Astfel, s-a suspendat activitatea într-o singură clasă din Liceul "Traian Vuia" din Bucureşti şi din Seminarul teologic din Dorohoi, Şcoala Nr.12 şi Şcoala Nr. 14 din Botoşani
S-au mai suspendat cursurile în întreaga unitate de învăţământ la Liceul "Dimitrie Filişteanu" din Filiaşi (Dolj) şi la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Miercurea Ciuc (Harghita).
Totalul cazurilor confirmate, în România, până la data de 5 noiembrie (ora 12.00), este de 727.