Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea FM, că, prin aplicarea legii de reducere a cheltuielilor din instituţiile publice, vor fi concediaţi 9.000 de bugetari, întrucât vor fi desfiinţate agenţii guvernamentale.
Întrebat dacă vor trebui concediaţi bugetari şi câţi, Traian Băsescu a răspuns: "Deci, deocamdată este vorba de 9.000 de bugetari care fac parte din agenţiile care se desfiinţează".
În ceea ce priveşte previziunile privind concedieri masive în anul 2010, şeful statului a spus că nu are o evaluare legată de acest lucru, dar că nu este obiectivul său sau al Guvernului să reducă iraţional numărul de bugetari.
"Cei care sunt în plus, care doar întăresc birocraţia, cu siguranţă vor fi restructuraţi", a adăugat însă Băsescu.
Întrebat dacă se poate spune că urmează un an cu concedieri masive, preşedintele a spus: "Nu masive, pentru că, dacă aţi observat, una din soluţii este renunţarea la acele facilităţi care duc la creşterea de două-trei ori a salariului oficial pe care îl încasează un bugetar. Şi aici va trebui să clarificăm lucrurile: optează bugetarii pentru aceste facilităţi pe care le au sau optează pentru locul de muncă. Parte din aceste facilităţi se vor pierde".