Sindicatele aşteaptă constituirea grupurilor de lucru pentru discuţii şi eventuale modificări privind Legea salarizării unice a bugetarilor, după decizia de miercuri a Curţii Constituţionale (CC).
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că după decizia CC nu rămâne decât constituirea grupurilor de lucru pentru a face corecţiile care se impun la legea unică de salarizare.
"Avem o înţelegere cu Guvernul, oricare ar fi el, de a constitui un grup de lucru pentru a face corecţii acolo unde se impune la legea unică de salarizare. Oricum aceasta va fi o lege de tranziţie, va mai suferi o transformare, aşa cum a spus şi FMI este o lege complicată", a precizat Costin.
Liderul BNS a precizat că nu ştie de ce CC a luat această decizie miercuri, fiind anunţată data de 9 decembrie pentru discuţia celor trei legi.
"Nu ştiu de ce s-a decis azi (n.r. miercuri). În România este posibil orice. Instituţiile statului funcţionează tot cum fluieră unii sau alţii la semafor", a spus Costin.
La rândul lui, preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că prin decizia CC privind constituţionalitatea legii salarizării s-a mai îndeplinit o condiţie impusă de Fondul Monetar Internaţional (FMI).
Legea salarizării constituie şi un avantaj, dacă va fi promulgată imediat de preşedinte se îndeplineşte o condiţie a FMI.
"Curtea a dat drumul la cele două legi, nu sunt încă legi, se află la promulgare. Problema de fond este dacă Guvernul nu poate returna una dintre ele, legea salarizării pentru ca preşedintele Băsescu să poată avea o susţinere suplimentară la alegeri", a spus Hossu.
Hossu a spus că este posibil să se fi făcut presiuni din mai multe părţi asupra CC, pentru ca cea de-a treia tranşă de la FMI să apară.
Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de votuiri, că Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi Legea salarizării unitare a bugetarilor sunt constituţionale.
Sindicatele şi delegaţia FMI au discutat, marţi, despre pachetul de legi privind pensiile, salariile şi responsabilităţile fiscale.
Vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, a declarat că FMI s-a arătat nemulţumit că cele trei legi nu au fost adoptate şi că încearcă să găsească să găsescă o soluţie în această perioadă, dar că înainte de 6 decembrie, în condiţiile în care România nu are Guvern, "nu are cu cine să discute".
Sindicatele i-au informat pe reprezentanţii FMI în legătură cu solicitările lor privind eventuale modificări la legea pensiilor şi la legea salarizării unice, iar reprezentanţii FMI s-au arătat flexibilii, a spus Dandea.