Guvernul salută decizia CC în cazul legilor privind reorganizarea unor agenţii şi a salarizării unitare, care permite României să îndeplinească încă două dintre angajamentele faţă de FMI, crescând astfel şansele pentru primirea unei tranşe din împrumut, a afirmat premierul interimar, Emil Boc.
El a amintit însă că mai trebuie îndeplinite şi alte condiţii, precum adoptarea proiectului de buget pentru 2010, a legii pensiilor şi a legii responsabilităţii fiscale, pentru care este nevoie şi de sprijinul Parlamentului.
Curtea Constituţională (CC) a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi Legea salarizării unitare a bugetarilor sunt constituţionale.
Cele două legi au fost promovate de Guvern în Parlament prin angajarea răspunderii.