Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Mioveni că România nu are cum să evite pandemia de gripă AH1N1 pentru că toată Europa e bântuită de această boală, însă sistemul medical românesc este pregătit să trateze toate cazurile "cu condiţia ca oamenii să anunţe imediat".
"Toată Europa este bântuită de gripă. Nu avem cum să evităm pandemia pentru că este în dezvoltare în toată Europa. Uitaţi-vă ce avem la frontiera de Nord şi de Est cu Ucraina. Sunt peste 200.000 de cazuri cu o mortalitate ridicată", a declarat Traian Băsescu.
El a ţinut să mai precizeze că, din punctul său de vedere, sistemul medical românesc este pregătit să trateze toate cazurile "cu condiţia ca oamenii să anunţe imediat".
CSAT a decis, marţi, în şedinţa în care s-a analizat evoluţia gripei A/H1N1, suplimentarea fondurilor pentru achiziţia de echipamente, medicamente, mijloace de protecţie şi vaccinuri, apreciind totodată că, din punct de vedere medical, situaţia din România este sub control.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat situaţia gripei A/H1N1, scenariile diferite de evoluţie a pandemiei, precum şi măsurile care se impun a fi luate în continuare de către Guvern, membrii CSAT fiind informaţi cu privire la măsurile luate de Ministerul Sănătăţii în vederea limitării răspândirii infecţiilor cu A/H1N1, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.
"Din punct de vedere medical, situaţia din România este sub control, fapt dovedit de identificarea rapidă a focarelor, limitarea acestora şi supravegherea efectuată de reţelele de epidemiologie şi boli infecţioase. La momentul actual, în România situaţia este net mai bună, comparativ cu alte state ale Uniunii Europene sau ţări din vecinătate. În prezent, pe teritoriul României se înregistrează un număr de 650 de cazuri de infecţie cu A/H1N1. Toate cazurile au fost tratate cu medicamente antivirale şi au fost izolate prin internare sau la domiciliu. Până în acest moment, nu s-a înregistrat niciun deces ca urmare a infecţiei cu A/H1N1", se arată în comunicat.
În acest moment, posibilităţile de a importa doze de vaccin pandemic sunt foarte limitate, precizează sursa citată.
"România este însă unul dintre cei opt producători europeni ai acestui vaccin, având posibilitatea de a-şi asigura întregul necesar de doze de vaccin. La Institutul Cantacuzino se află pe stoc peste 1,3 milioane doze de vaccin, care vor putea fi utilizate spre sfârşitul lunii noiembrie, odată cu eliberarea autorizaţiei de punere pe piaţă", menţionează comunicatul.
În cadrul CSAT s-a luat decizia suplimentării fondurilor pentru achiziţia de echipamente, medicamente, mijloace de protecţie şi vaccinuri. De asemenea, s-a discutat o serie de măsuri pentru o mai bună comunicare între instituţiile responsabile, precum şi pentru o mai bună informare a opiniei publice. În acelaşi timp, s-au analizat implicaţiile circulaţiei persoanelor la frontiera cu Ucraina, Republica Moldova şi Bulgaria, unde se înregistrează focare extinse de gripă A/H1N1 şi forme mai severe de boală.
Ministerul Administraţiei şi Internelor monitorizează tranzitul la frontieră în scopul identificării potenţialilor bolnavi cu afecţiuni respiratorii.