Preşedintele Traian Băsescu va împlini 58 de ani miercuri, zi în care Parlamentul se pronunţă prin vot în legătură cu învestirea Cabinetului Croitoru şi în care şeful statului are programate vizite în judeţele Argeş şi Teleorman.
Preşedintele are programate deplasări în judeţul Argeş, la Renault, şi în Alexandria, la o dezbatere pe teme de agricultură şi la un miting electoral.
De asemenea, Parlamentul se va pronunţa, miercuri, în legătură cu învestirea Cabinetului Croitoru, PNL, PSD, UDMR şi Grupul minorităţilor declarându-se împotriva formulei de Guvern propuse de premierul desemnat de preşedinte.
În ultimii ani, Traian Băsescu şi-a serbat ziua de naştere alături de familie, întâlnindu-se însă şi cu apropiaţi din mediul politic.
În urmă cu doi ani, ziua preşedintelui a fost într-o duminică, iar Traian Băsescu a făcut, la Palatul Cotroceni, o analiză a situaţiei cetăţenilor români din Italia. Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a convocat, în aceeaşi duminică, la Palatul Victoria, pe miniştrii de Interne, Externe şi Justiţie, pentru o reuniune de lucru în care să fie stabilit un plan de acţiuni pentru românii din Italia.
În 2006, preşedintele a fost de 4 noiembrie pe Valea Prahovei împreună cu familia şi a fost vizitat şi de unii lideri ai PD.
În 2005, preşedintele Băsescu şi-a petrecut ziua de naştere la vila sa de protocol din staţiunea Neptun, în ziua următoare vizitându-şi mama, însoţit de soţie şi de cele două fiice, după ce a mers la mormântul tatălului său din Cimitirul Central al municipiului Constanţa.
Traian Băsescu se afla, în 4 noiembrie 2004, în campanie electorală, iar în 2003, la împlinirea vîrstei de 52 de ani, el a sărbătorit alături de colegii din conducerea PD şi a primit de la aceştia un tablou semnat de Ion Pacea.
Şeful statului s-a născut la 4 noiembrie 1951, la Basarabi, în judeţul Constanţa.