Meteorologii chinezi au reuşit duminică să provoace o ninsoare artificială la Beijing, în cadrul eforturilor de combatere secetei care afectează regiunea de mai mult de zece ani, relatează AFP.
Beijingul a fost acoperit de zăpadă după o ninsoare care a durat jumătate de zi, cu mult înaintea sezonului obişnuit şi la temperaturi de circa 2 grade Celsius, a precizat agenţia China Nouă.
Şi în provinciile Liaoning şi Jilin, din nord-estul ţării, precum şi în portul Tianjin, din est, au căzut ninsori
"Nu pierdem nici o ocazie de a provoca precipitaţii de când Beijingul este confruntat cu o secetă persistentă", a declarat Zhang Qiang, director al biroului din Beijing pentru modificarea climei, citat de China Nouă.