România riscă 11 sancţiuni din partea Comisiei Europene pentru diferite încălcări ale directivelor în domeniul mediului, până la acest moment România primind 11 notificări în acest sens din partea reprezentanţilor CE, a declarat, joi, fostul ministrul al Mediului Sulfina Barbu.
Cu ocazia audierii sale în comisiile reunite în calitate de ministru propus al Mediului în cabinetul Croitoru, Sulfina Barbu le-a prezentat parlamentarilor cele 11 probleme de mediu pentru care România riscă sancţiuni, pentru fiecare în parte ea prezentând şi posibile soluţii pentru a evita consecinţele.
Potrivit prezentării Sulfinei Barbu, cele 11 notificări vizează încălcări ale directivelor privind ariile protejate, habitatele, cea privind limitarea emisiilor poluante în aer, aplicarea necorespunzătoare a protocolului de la Kyoto, directiva privind deşeurile echipamentelor electrice şi electronice şi directiva privind gestionarea deşeurilor rezultate de la vehiculele scoase din uz.
Alte două probleme ar viza încălcări ale directivelor privind informaţiile spaţiale şi, respectiv privind apa.
Pentru fiecare din acestea, Sulfina Barbu a arătat că există rezolvări, fiind necesare fie modificări sau îmbunătăţiri legislative, fie realizarea unor studii care să lămurească reprezentanţilor comisiei toate nelămuririle pe care aceştia le au.
Sulfina Barbu le-a spus parlamentarilor din comisiile reunite că se gândeşte ca în cazul în care va ajunge ministru să înfiinţeze la minister o comisie formată din reprezentanţi ai autorităţilor centrale, ai celor locale şi ai ONG-urilor cu scopul de a elimina fiecare din problemele punctuale ridicate de reprezentanţii CE pentru care România ar putea fi sancţionată.
Parlamentarii din Comisiile reunite pentru administraţie publică au decis, joi, cu 15 voturi "pentru" şi 21 "împotrivă" să dea aviz negativ candidaturii Sulfinei Barbu, propusă pentru funcţia de ministru al Mediului.