Ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, a solicitat parlamentarilor să aprobe leagea bugetului pentru 2010 până la finele acestui an, aceasta fiind şi una dintre condiţionalităţile acordului cu Fondul Monetar Internaţional.
"E foarte importantă finalizarea şi aprobarea în Parlament până la 31 decembrie a legii bugetului pe 2010. Proiectul este gata, dar noi ca guvern interimar, nu mai putem să-l trimitem Parlamentului. Am rugămintea ca, după alegeri, să aprobaţi rapid bugetul. Ţinta cea mai importantă e deficitul. Avem în vedere un deficit de 5,9% din PIB", a spus Pogea în faţa parlamentarilor din comisiile reunite de buget.
El a arătat că principalele cinci capitole de cheltuieli structurale încluse în proiectul de buget pe 2010 însumează 15,5% din PIB, din care cea mai mare parte reprezintă sumele alocate pentru pensiile publice, care totalizează 40,4 miliarde lei, respectiv 7,6% din PIB.
Pogea a mai dat ca exemplu cheltuielile cu asistenţa socială, care însumează 24,4 miliarde lei, respectiv 4,6% din PIB, cele cu datoria publică, estimate la peste 1% din PIB, şi contribuţia la bugetul Uniunii Europene de aproximativ 5,5 miliarde lei.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina a declarat la începutul lunii octombrie pentru MEDIAFAX că bugetul consolidat pentru 2010 va fi construit pe venituri totale de 166,709 miliarde lei (31,75% din PIB) şi cheltuieli de 197,904 miliarde lei (37,68% din PIB), cu un deficit bugetar de 5,9%.
El menţiona că Produsul Intern Brut estimat pentru anul viitor este de 525,1 miliarde de lei, în creştere în termeni reali cu 0,5%. Pentru 2010, Finanţele iau în calcul un curs mediu de 4,2 lei/euro şi o inflaţie de 3,7%.
O delegaţie a FMI se află la Bucureşti, pentru a doua revizuire a acordului, şi va începe miercuri discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, iar joi se va întâlni cu premierul.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.