Candidatul independent la Preşedinţie Sorin Oprescu susţine că recent lansata idee a reducerii mandatului de preşedinte şi organizarea, concomitent, a alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale reprezintă "o nouă cursă în lupta dintre clasa politică şi cetăţeni".
"S-a vehiculat ideea reducerii mandatului de preşedinte, astfel încât alegerile parlamentare să se organizeze din nou în acelaşi timp cu cele parlamentare. Şi 80% dintre oameni au spus «da, ce bine e». Le atrag respectuos atenţia că este o nouă cursă în lupta asta, pentru că a ajuns o luptă din păcate, clasă politică şi cetăţeni. (...) Politicul vrea să se agaţe din nou de ideea că cel mai tare partid care câştigă induce şi preşedintele. Pentru că ei se întorc la aceleaşi apucături: preşedinte care provine din rândul unui maaare partid, care vine cu agenda lui, care numeşte primul-ministru din partidul lui şi în general partidul acela este la putere", a spus Oprescu, într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri seară, la Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Candidatul independent la Preşedinţie a adăugat că "la români alianţele şi convenţiile funcţionează până când se termină de împărţit funcţiile"
"După care, subit, miniştrii lor sunt mai proşti decât miniştrii noştri, miniştrii lor sunt mai corupţi decât miniştrii noştri şi totul se petrece într-un jaf naţional", a conchis Oprescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la GDS, că separarea legislativelor de prezidenţiale a fost e eroare şi că cele două alegeri trebuie suprapuse, ceea ce se poate realiza fie prin prelungirea mandatului Parlamentului, fie prin scurtarea celui al şefului statului.
La modificarea Constituţiei în 2003, mandatul preşedintelui României a devenit de cinci ani, iar cel al Parlamentului a rămas de patru ani, ceea ce a dus la decalarea alegerilor pentru cele două insituţii.
Primele alegeri legislative separate de cele prezidenţiale au avut loc în noiembrie 2008, iar preşedintele Băsescu este primul şef al statului român cu mandat de cinci ani.