Daniel Funeriu, propus de premierul desemnat Lucian Croitoru pentru Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, este europarlamentar PDL şi vicepreşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România
Daniel Funeriu s-a născut la Arad, în 11 aprilie 1971.
În prezent este membru al Parlamentului European (Comisia de cultură, educaţie şi media), coordonator al Comisiei de educaţie şi cercetare din PDL, fiind şi membru în grupul de experţi pentru elaborarea "Strategiei cercetării din România între 2007 şi 2013" şi coordonator al comisiei de educaţie şi cercetare din PDL.
Acesta ocupă şi funcţia de team leader la Marie Curie Excellence, Technical University Munchen (universitate clasată pe prima poziţie în Germania) şi Principal Investigator în cadrul IGGSE (International Graduate School of Science and Engineering, Technical University Munchen).
Este, de asemenea, şi vicepreşedinte în Comisia Prezidenţială pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării din România.
Funeriu are mai multe studii şi titluri ştiinţifice, ca cel de inginer în chimie, European Higher Institute of Chemistry, Strasbourg, Franţa (1991-1994), masterat (DEA) în chimie organică şi supramoleculară, Universitatea Louis Pasteur, Strasbourg, Franţa (1994-1995), doctorat, coordonator J. -M. Lehn (laureat Nobel în chimie), Universitatea Louis Pasteur, Strasbourg, Franţa(1995-1999).
Daniel Funeriu a făcut mai multe stagii în străinătate: stagiu ştiintific (patru luni) la Merck&Co, Rahway, New Jersey, USA (1994), stagiu ştiintific (trei luni) la Zeneca Fine Chemicals, Huddersfield, Anglia (1994).
A fost asistent la Universite Louis Pasteur, Strasbourg, Franţa (1995-1998), conferenţiar la College de France, Paris (1998-1999), cercetător ştiintific la Scripps Research Institute, La Jolla, California (1999-2002), cercetător ştiintific la National Institute of Advanced Industrial Since and Tehnology (AIST), Osaka, Japonia, (2002-2006).
Funeriu a obţinut un grant de cercetare UE de două milioane de euro (Marie Curie Excellence Grant), cel mai competitiv proiect UE, cea mai mare finanţare acordată pentru un proiect individual.
A participat la mai multe olimpiade naţionale şi internaţionale de chimie, a obţinut mai multe premii naţionale între 1984 şi 1988.
Acesta are în palmares câteva invenţii: On-Chip Enzyme Activity Measurement and Applications Thereof, On-Chip Measurement of Enzyme Ubiquitination and Applications Thereof, A New Class of Soluble b-Amyloid Binders and their use in Alzheimer Disease Treatment.
Printre domeniile sale de expertiză ştiinţifică se numără chimia organică de sinteză, chimie supramoleculară, ingineria structurilor peptidice, sinteză peptidică, chimia suprafeţelor, sinteză în fază solidă, expresie şi purificare de proteine, cristalizare de proteine, chimia metalelor de tranziţie, chimie combinatorie, chimie de bioconjugare, tehnologie de micromatriţe, transfecţia celulelor.
Vorbeşte perfect engleza şi franceza, germana la nivel mediu şi are şi cunoştinte de japoneză. Funeriu este căsătorit.