Salariaţii Transelectrica vor declanşa, luni, greva de avertisment, urmând ca miercuri să picheteze sediul companiei, iar din 2 noiembrie să intre în grevă generală pe termen nelimitat, din cauză că administraţia refuză să soluţioneze problemele legate de condiţiile de muncă şi salarizare.
Federaţia "Univers", la care sunt afiliaţi angajaţii Transelectrica SA şi cei din filiale, anunţă că pe 26 octombrie, între orele 07.30 şi 09.30 vor organiza grevă de avertisment, pe 28 octombrie, între orele 13.00 şi 15.00 vor picheta sediul Companiei, iar pe 2 noiembrie la ora 07.30 va fi declanşată greva propriu-zisă pe termen nelimitat cu asigurarea a cel puţin o treime din activitatea normală, se arată într-un comunicat de joi al federaţiei.
Aceste acţiuni au ca obiect refuzul administraţiei de soluţionare a revendicărilor salariaţilor, prezentate în timpul procesului de negociere anuală obligatorie pentru 2009 referitor la condiţiile de muncă şi salarizare în cadrul Companiei Naţionale Transelectrica şi filialele sale.
În acelasi timp, sindicaliştii susţin internalizarea filialelor de mentenanţă în cadrul CN Transelectrica SA pentru reducerea costurilor, creşterea productivităţii şi a responsabilităţiilor în sistemul energetic naţional.
La nivelul unităţii exista un conflict de interese declanşat, iar reprezentanţii administraţiei şi cei ai Ministerului Economiei tergiversează soluţionarea acestuia, negocierile depăşind cu mult termenul de finalizare prevăzut în Legea 130/ 1996, respectiv 60 de zile.
Şi angajaţi din alte companii energetice au anunţat proteste, începând de săptămâna viitoare, astfel că sindicaliştii vor picheta, săptămânal, începând din 28 octombrie, sediile prefecturilor şi pe cel al Ministerului Economiei, după ce anunţaseră acţiuni similare la sediul E.ON din Iaşi.
Energeticienii afiliaţi la Federaţia "Univers" sunt nemulţumiţi de anularea intenţiei Ministerului Economiei de a constitui două companii energetice naţionale care să includă Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi filialele sale.